Printre giganţii bancari “vulnerabili” se numără Societe Generale şi RBS, prezente pe piaţa bancară locală.
Royal Bank of Scotland (RBS), Deutsche Bank şi BNP Paribas ar putea avea nevoie de cele mai ample capitalizări, de circa 47 miliarde de euro, potrivit echipei de analişti a Credit Suisse condusă Carla Autunes-Silva, într-o notă către clienţi, potrivit Bloomberg. Societe Generale şi Barclays ar putea avea nevoie de capital suplimentar de 13 miliarde de euro.

Opt bănci din cele 90 controlate au picat testele efectuate în 15 iulie de Autoritatea Bancară Europeană, fiind găsite cu un capital combinat deficitar de 2,5 miliarde euro.
“Am putea vedea o recapitalizare a băncilor ca un pas în direcţia bună, cu toate că în această fază, în timp ce pieţele sunt pe acle să devină optimiste, noi rămânem prudenţi până la apariţia unor date ulterioare. Am putea vedea propuneri în următoarele zile sau săptămâni, dar implementarea ar putea dura mai mult decât se speră”, spun analiştii Credit Suisse.