7 milioane de euro pentru o pictură a unui maestru indonezian, a cărei valoare reală nu era cunoscută de actualul proprietar

O pânză descoperită într-o pivniţă din oraşul Auray, Bretania, aparținând unui artist indonezian, a fost scoasă la licitație și vândută pentru 7 milioane de euro. Proprietarul nu cunoștea valoarea adevărată a operei, scrie News.ro.

Proprietarul a ignorat valoarea şi a cerut o evaluare a unui comisar. Profesionistul a identificat tabloul "La Chasse au taureau sauvage", de Raden Saleh, un maestru indonezian din secolul al XIX-lea, care a murit în 1880.

Pânza a fost scoasă la licitaţie la Vannes cu un preţ de pornire de 200.000 de euro. În final, a fost cumpărată pentru 7,2 milioane de euro, record al autorului şi record pentru casa de licitaţie din Bretania. 

Tabloul, realizat în 1855, reprezintă o scenă de vânătoare în Asia, potrivit site-ului culturebox.francetvinfo.fr. 

Provenit din Indonezia acum 160 de ani, tabloul lui Raden Saleh se va întoarce în ţara de origine. Cumpărătorul este un miliardar, un colecţionar de artă de aceeaşi naţionalitate ca pictorul.