În prima săptămână au fost 23 de doritori, care au licitat până la 10.000 de dolari. În ultima zi însă, prețul de vizitare ajunsese la 60.000 de dolari.
Turul nu presupune neapărat și o întrevedere cu fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, dar câștigătorul îi va întâlni pe designerii companiei și îi va putea saluta pe toți cei 1.000 de angajați ai companiei, care vor fi prezenți pentru a-l întâmpina.
Charitybuzz nu dorește să dezvăluie identitatea celui care a licitat o sumă atât de mare, dar a dat un indiciu cum că acesta ar fi un părinte foarte generos. „Mulți dintre licitatorii noștri cumpără ofertele noastre pentru a le oferi cadou copiilor copiilor sau membrilor familiei, așa că este foarte probabil ca și acest câștigător să împartă acest cadou cu un membru al familiei care face parte din generația Facebook”, scrie Charitybuzz.
Sediul Facebook din Palo Alto, care are 14.000 de metri pătrați, a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru celebrități și nu numai. În luna aprilie a acestui an, președintele american Barack Obama a devenit primul șef de stat în exercițiu care a vizitat noul sediu Facebook.