Chiar dacă maşina electrică este considerată a fi "cea mai bună soluţie pentru protejarea mediului înconjurător", aproape unul din doi (49%) nu plănuiesc să facă un efort financiar pentru a o achiziţiona, scrie Agerpres.

Doar un european din trei se declară gata de a plăti cu 10% mai mult pentru acest tip de automobil decât pentru echivalentul său cu motor termic.

Studiul Cetelem mai relevă că interesul pentru această tehnologie este cel mai scăzut (54%) în Franţa şi că, dintre francezii interesaţi, mai puţin de unul din doi (43%) se declară dispus să achiziţioneze un astfel de vehicul.

Autonomia bateriilor constituie un "aspect problematic", potrivit studiului, care pune în evidenţă un paradox: deşi 82% din europeni călătoresc mai puţin de 100 de km pe zi, 55% dintre aceştia nu doresc să cumpere o maşină electrică, a cărei autonomie este mai mică de 250 de km.

Studiul a fost efectuat în toamna anului 2011 pe un eşantion reprezentativ de 6.000 de persoane din zece ţări: Germania, Spania, Franţa, Italia, Portugalia, Marea Britanie, Belgia, Polonia, Rusia şi Turcia.