72% dintre companiile din România au implementat munca hibrid. Angajații au primit libertate de alegere
Prezenţa rămâne încă scăzută, de sub 25% din personal, arată 45% dintre respondenţi, însă pe termen lung mai mult de jumătate dintre aceştia (56%) estimează creşterea semnificativă a ponderii celor care vor lucra de la birou, între 50 şi peste 75% din totalul angajaţilor.
„Angajaţii au început să aibă mai multă încredere să revină la birou, fiind încurajaţi de investiţiile în măsuri de siguranţă din partea angajatorilor şi de implementarea unui sistem de muncă hibrid. Companiile vor să-şi păstreze angajaţii şi să atragă noi talente, în contextul în care planurile ambiţioase de creştere pot fi limitate de lipsa resurselor umane. Astfel, vedem că majoritatea respondenţilor şi-au majorat bugetele de salarii pentru 2022 pentru a acoperi creşterea inflaţiei din a doua jumătate a anului. Iar un accent important este pus pe acordarea de beneficii, companiile incluzând tot mai multe opţiuni, în special din categoria sănătăţii şi stării de bine a angajaţilor”, a declarat Oana Munteanu, Director People & Organisation PwC România.
Potrivit sondajului HR Barometru, doar 8% dintre respondenţi au implementat în prezent munca exclusiv de la distanţă şi 11% lucrează în totalitate de la birou, respectând prevederile legale.
„Faţă de 2020, când incertitudinea era mult mai mare, iar angajaţii au preferat siguranţa locului de muncă, fluctuaţia de personal a fost în uşoară creştere în acest an. Astfel, 30% dintre respondenţi spun că a crescut semnificativ, 35% că nu sunt diferenţe notabile, 28% că a crescut moderat spre neglijabil şi doar 6% că a scăzut”, se arată în sondaj.
Bugetele salariale pentru 2022 au fost revizuite
În ceea ce priveşte bugetele salariale estimate iniţial pentru anul viitor, peste jumătate dintre companii au revizuit în sus aceste bugete.
Studiul arată că 28% dintre respondenţi au crescut deja bugetul de salarii estimat pentru 2022 cu trei puncte procentuale, 15% cu până în trei puncte procentuale, 46% au păstrat procentul estimat de creştere salarială pentru 2022, 8% nu au luat o decizie încă, iar 1% l-au scăzut. Creşterea salarială medie în industriile respondente pentru 2022 este situată la 7%.
Cele mai mari rate de creştere ale bugetului de salarii pentru 2022 sunt în IT&Telecom de 8,6%, produse industriale de 8,5%, retail de 8,3% şi cel mai mic în asigurări de 4,6%.
„Printre noile beneficii pe care angajatorii le-au introdus / majorat în pachetele angajaţilor se numără: extinderea pachetelor medicale, creşterea valorii tichetelor de masă, beneficii pentru munca de acasă, pachete de legate de starea de bine a angajaţilor (well-being), inclusiv la din punct de vedere psihologic, zile de concediu suplimentare sau reducerea programului de muncă pe perioada verii şi voucherele de vacanţă”.
Prioritățile pentru 2022
În contextul schimbărilor aduse de pandemie, dar şi revenirii presiunii de pe piaţa muncii, primele două priorităţi enunţate de departamentele de HR pentru 2022 sunt atragerea şi dezvoltarea de competenţe critice pentru viitor şi dezvoltarea liderilor/succesorilor.
Acestea sunt urmate de acoperirea necesarului operaţional de forţă de muncă, creşterea productivităţii şi sau reducerea costurilor şi regândirea strategiei de compensare, se menţionează în document.
Studiul PwC România HR Barometru fost derulat în perioada 12-21 decembrie 2021 pe baza informaţiilor furnizate de 71 de companii, din sectoarele: IT & Telecom, retail, FMCG, farmaceutic, servicii financiare, industrie şi asigurări. 17% dintre companiile respondente au peste 3.000 angajaţi, 20% între 1.001 – 3.000 angajaţi, 13% între 501 – 1.000 angajaţi, 32% între 101 – 500 angajaţi şi 18% sub 100 angajaţi.