Zeci de kilograme de produse expirate, unele din anul 2011, au fost descoperite de comisarii OPC Constanţa în urma unui control efectuat la un magazin mixt din localitatea Băneasa, judeţul Constanţa, fiind aplicată o amendă de 7.500 de lei.
Potrivit reprezentanţilor OPC, în urma controlului au fost descoperite peste 70 de kilograme de produse din carne expirate, unele chiar şi de şase ani, cum a fost cazul unor pui care fuseseră congelaţi în anul 2010 şi aveau termen de valabilitate până în anul 2011.
„Înţeleg prevenţia, înţeleg condiţia materială şi socială a oamenilor la care ajungem, dar nu înţeleg nesimţirea”, a declarat directorul CJPC Constanţa, Horia Constantinescu. Produsele expirate au fost retrase şi urmează să fie distruse, iar reprezentanţii magazinului au fost amendaţi cu 7.500 de lei pentru mâncarea expirată, plus o altă sancţiune de 1.000 de lei, pentru etichetarea produselor.