Un centru de informare turistică va fi înfiinţat, în oraşul Covasna, în urma unei investiţii din fonduri ale Ministerului Turismului, iar piatra de temelie a centrului va fi pusă, sâmbătă, în cadrul Zilelor Oraşului, la eveniment urmând să participe şi ministrul de resort, Elena Udrea.

Primarul oraşului Covasna, Lorincz Zsigmond, a declarat, miercuri, că piatra de temelie a centrului de informare turistică va fi pusă sâmbătă, la eveniment fiind aşteptat şi ministrul Turismului, Elena Udrea.

Potrivit sursei citate, acest eveniment va avea loc cu ocazia Zilelor Oraşului Covasna, manifestări care se vor desfăşura de vineri până duminică.

Edilul a menţionat că, potrivit planului, lucrările de construcţii se vor finaliza în acest an, valoarea investiţiei fiind de 750.000 de lei.

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a mai vizitat judeţul Covasna în luna mai, când anunţa că Harghita şi Covasna au primit, pentru proiectele din turismul balnear, cel montan şi pentru alte proiecte ale autorităţilor, suma totală de 19 milioane de lei. Tot atunci, ea spunea că şi-a respectat o promisiune anterioară, de a-şi angaja un consilier personal din zona Covasna-Harghita, pentru a coordona mai uşor programele de dezvoltare sau de promovare pentru fiecare zonă. Udrea anunţa că l-a angajat pe Olosz Szabolcs, din Sfântu Gheorghe, în calitate de consilier, sperând că astfel relaţia ministerului cu zona „va fi mai bună şi mai concretă”.

SURSA: Mediafax