Într-un studiu dedicat impactului risipei alimentare din perspectiva mediului, FAO avertizează că în fiecare an hrana produsă, dar neconsumată, necesită un volum de apă echivalent cu debitul anual al râului Volga şi de asemenea este responsabilă pentru adăugarea a 3,3 miliarde de tone de gaze de seră în atmosfera planetei.

‘Nu putem permite ca o treime din hrana pe care o producem să fie aruncată sau pierdută din cauza unor practici inadecvate într-un moment în care 870 de milioane de oameni suferă de foame în fiecare zi’, a declarat directorul general al FAO, Jose Graziano da Silva.

Studiul FAO a descoperit că 54% din risipa totală de hrană are loc în sectorul ‘upstream’, în fazele de producţie, transport, după recoltă şi stocare, iar restul de 46% în sectorul ‘downstream’, în fazele de procesare, distribuţie şi consum. Ca o regulă generală, ţările în curs de dezvoltare înregistrează pierderi de hrană mai mari în timpul producţiei agricole, în timp ce ţările avansate înregistrează pierderi de hrană mai mari în fazele de comercializare şi consum.
În total, 1,3 miliarde de tone de alimente sunt risipite în fiecare an, iar producţia de hrană neconsumată ocupă 30% din terenurile cultivabile. Numai în Asia industrializată, regiune care cuprinde China, Japonia şi Coreea de Sud, sunt risipite anual aproape 200 de kilograme de legume şi cereale pe cap de locuitor. Din cele aproximativ 80 de kilograme de cereale risipite anual pe cap de locuitor, cea mai mare parte o reprezintă orezul.

Risipa de cereale este o problemă semnificativă în Asia, în timp ce industria cărnii are un impact negativ deosebit asupra mediului în America de Nord şi America Latină.

Risipa de fructe are o contribuţie semnificativă la pierderile de apă din Asia, America Latină şi Europa, în timp ce risipa de legume în ţările industrializate din Asia, Europa şi Asia de Sud-Est se traduce în emisii semnificative de carbon.
Pentru a soluţiona această problemă, FAO a identificat trei nivele la care este nevoie de acţiune. În primul rând, ar trebui echilibrată mai bine producţia cu cererea pentru a nu produce hrană de care nu este nevoie. În al doilea rând, în cazul existenţei unui surplus, cea mai bună opţiune o reprezintă redirecţionarea alimentelor spre consumul animalelor, conservând resursele care, altfel, ar fi utilizate pentru producţia de furaje. În al treilea rând, atunci când nu este posibilă reutilizarea, ar trebui luată în considerare reciclarea şi recuperarea energiei şi elementelor nutritive.

Sursa: Agerpres