”Experiența câștigată în București, cererea companiilor care doresc să-și recompenseze angajații din întreaga țară și nevoia facilitării accesului la sport cat mai multor angajați ne-a determinat să extindem conceptul la nivel național. Am luat în calcul acoperirea tuturor orașelor mari, respectiv ale celor în care angajatorii au fost deschiși la a facilita accesul la sport salariaților”, spune Andrei Crețu, co-fondator 7card.
Extinderea la nivel la național a început de la finalul anului 2014, însă dezvoltarea propriu zisă a rețelei în afara Capitalei se va realiza pe parcursul anului 2015. Primele orașe în care 7card a intrat au fost Brașov (noiembrie- decembrie 2014), Timișoara (ianuarie 2015) și Cluj-Napoca (ianuarie 2015).
”Avem semnate contracte cu cel puțin 10-12 centre sportive în fiecare oraș. La nivel național, aproximativ 20% din totalul vizitelor sunt la săli care, printre serviciile oferite, au și piscina”, spune Iulian Cîrciumaru, co-fondator 7card.
În perioada imediat următoare, 7card va începe să activeze în Constanța (luna iunie), Sibiu (luna iulie), Pitești, Craiova, Oradea, Bacău, Târgu Mureș, iar până la finalul anului, va fi prezent în aproximativ 10-12 orașe, inclusiv București.
La nivel de Capitală, valoarea medie a unui abonament 7card este de 125 de lei, în timp ce la Brașov, Ploiești și Iași este 94 de lei/lună, iar la Timișoara și Cluj Napoca de 92 de lei. Raportat la numărul de abonați în companii, în București, sectorul cel mai activ este IT, urmat de telecom și bancar. În Timișoara, cele mai active sunt sectoarele IT și FMCG, în Cluj Napoca – bancar și IT, iar în Brașov – IT, bancar și telecom. În ceea ce privește abonații, 55%-65%, în funcție de oraș, sunt femei.
Numărul de abonați în funcție de vârstă variază foarte puțin de la un oraș la altul. Cei mai mulți abonați (38%) au vârsta între 29 și 34 de ani, urmați fiind de cei cu vârsta între 24 și 28 de ani (29%), respectiv 35 și 40 de ani (19%). Doar 3% dintre abonați au între 18 și 23 de ani, respectiv 11% din angajați sunt mai în vârstă de 40 de ani. Dacă la nivel de București, aproximativ 20% dintre angajați ajung la sălile de sport în weekend,la nivel național procentul este un pic diferit. Cea mai crescută prezență în rândul angajaților, sâmbăta și duminica, este înregistrată la Brașov și Cluj-Napoca (25%).