Câțiva dintre aceștia au fost nominalizați la premiul Golden Boy, acordat celui mai bun fotbalist sub 21 de ani care evoluează într-un campionat de top. Oferit prima dată în 1993 de ziarul Tuttosport, Golden Boy este un premiu foarte apreciat, iar în trecut a fost câștigat de jucători precum Leo Messi, Wayne Rooney, Cesc Fabregas, Sergio Aguero, Paul Pogba, Kylian Mbappe, Matthijs de Ligt sau Joao Felix.
Cu toții au avut și încă au cariere impresionante și mulți dintre ei au ajuns să valoreze peste 100 de milioane de euro.
Așadar, iată care sunt cei 8 tineri talentați despre care specialiștii se așteaptă să valoreze sume impresionante:
Erling Haaland – Atacantul de 20 de ani de la Borussia Dortmund este principalul favorit la 888sport să câștige premiul Golden Boy 2020, cu o cotă de 1.85. La această vârstă, el este cotat deja la 80 de milioane de euro, iar Real Madrid l-a pus în fruntea listei de achiziții. El s-a transferat la Borussia Dortmund la începutul acestui an, pentru 20 de milioane de euro, iar de atunci a înscris la foc automat. Are 22 de goluri în 27 de meciuri pentru Dortmund în toate competițiile. Iar românii au simțit pe propria piele ce poate face Haaland în această toamnă, cu cele trei goluri marcate în înfrângerea cu 4-0 a României din Norvegia.
Alphonso Davies – Fundașul stânga din Canada, în vârstă de 19 ani, face furori la Bayern Munchen și impresionează prin viteza pe care o are. El este cotat deja la 80 de milioane de euro. De altfel, cota sa s-a dublat în jumătate de an, întrucât în februarie era evaluat la 40 de milioane de euro. Davies a ajuns la Bayern de la Vancouver, în ianuarie 2019, pentru 10 milioane de euro.
Jadon Sancho – Mijlocașul dreapta de la Borussia Dortmund a fost o țintă prioritară pentru Manchester United în această toamnă, dar gruparea de pe Old Trafford nu a putut să îl transfere. El este cotat deja la 117 milioane de euro și este în plină ascensiune. Spre exemplu, în urmă cu un an, cota sa de piață era de doar 45 de milioane de euro. Dortmund a plătit aproape 8 milioane de euro pentru a-l cumpăra de la Manchester City în 2017.
Phil Foden – Evoluează pe postul de mijlocaș central la Manchester City și impresionează prin calmul său. El a debutat recent și la naționala Angliei. E evaluat la 60 de milioane de euro, dar specialiștii se așteaptă să crească mult în perioada următoare. Foden a fost promovat de la academia lui Manchester City, iar în urmă cu un an valora 30 de milioane de euro.
Ansu Fati – La doar 17 ani, Ansu Fati și-a câștigat deja postul de titular la FC Barcelona și a debutat în naționala Spaniei. Crescut la academia Barcelonei, Ansu Fati poate evolua pe orice post în linia ofensivă. În acest sezon a marcat 3 goluri și a oferit o pasă decisivă în 4 partide. Fati este evaluat la 80 de milioane de euro. În schimb, clauza sa de reziliere cu FC Barcelona este de 400 de milioane de euro.
Eduardo Camavinga – Un alt jucător în vârstă de 17 ani, căruia specialiștii îi prevăd un viitor strălucitor. Legitimat în Franța, la Rennes, Camavinga are deja o cotă de piață de 50 de milioane de euro. Mijlocașul central a fost crescut de Rennes, iar acum un an valora 20 de milioane de euro. De altfel, Real Madrid s-a arătat interesată de el în această vară, dar oferta de 80 de milioane de euro făcută de gruparea din Spania a fost refuzată, deoarece suma a fost considerată prea mică.
Mason Greenwood – Atacantul în vârstă de 19 ani a debutat deja în naționala mare a Angliei și este legitimat la Manchester United. Cota sa de piață este de 50 de milioane de euro, cu 40 de milioane mai mare decât în urmă cu un an. El nu a reușit însă să marcheze în acest sezon, dar britanicii au mare încredere în el că în curând va reuși să spargă gheața.
Sandro Tonali – Mijlocașul defensiv italian impresionează prin precizia sa și este evaluat la 32 de milioane de euro. De altfel, aceasta este și suma pe care AC Milan o va plăti în vara anului următor pentru a achita clauza obligatorie de cumpărare de la Brescia. El a fost dorit intens și de Inter Milano, dar a ales să semneze cu marea rivală. Și cota sa de piață este în continuă ascensiune.