Rezultatul este previzibil – un haos și mai mare decât cel de până acum – iată de ce:
În primul rând, componentele sunt cu probleme – județele au fost tăiate arbitrar, mutând localități dintr-o zonă de influență în alta. Problema este la limită gestionabilă la dimensiunile actuale ale județelor (ba chiar compensată uneori de rațiuni practice cum ar fi distanțele mai mici), dar se amplifică teribil atunci când – de exemplu – o zonă care ține în mod tradițional de Banat se trezește mutată cu totul în Oltenia.
În al doilea rând, numărul regiunilor este prea mic – doar opt, deși există aproximativ 12-15 orașe cu potențial regional. Asta înseamnă că majoritatea regiunilor vor avea două-trei centre de greutate aflate în competiție și chiar conflict – rețeta eșecului previzibil.
În al treilea rând, însăși gruparea este dubioasă. Cel mai aberant exemplu este regiunea “Sud-Est”, făcută practic din resturi, care grupează 6 județe din trei regiuni istorice diferite, întinsă de la stațiunile litorale Mangalia și Vama Veche până la cele montane Soveja și Lepșa, tăiată de o Dunăre fără suficiente poduri, cu un centru de greutate în potențiala conurbație Galați-Brăila, importantă demografic dar debilă economic și altul în capitala de-facto, centrifugă, de la Constanța. Dar probleme apar și în alte părți.
În regiunea “Sud”, județele Ialomița și Călărași înființate în 1981, din rațiuni obscure, în forma actuală de cremvurști, ele încurcă teribil orice încercare de grupare pe regiuni. Alt exemplu de proastă-delimitare este Transilvania istorică, împărțită între trei regiuni diferite.
