Pe 26 Noiembrie 2020, Klaus Iohannis lansa Planul Național de Reziliență și Redresare, anunțând că Uniunea Europeană a aprobat României un ajutor egal cu o treime din Produsul Intern Brut al țării.
„Sunt foarte mulți bani aflați la dispoziția României – circa 80 de miliarde de euro. Sumele, deși foarte importante, sunt relevante, doar dacă ele se materializează cu adevărat în proiecte de investiții și reforme.”, a declarat atunci Klaus Iohannis.
„Domnul Klaus Iohannis iese și spune că el a negociat 3 zile și 3 nopți. El! E foarte important cum s-a vândut. În frunte era unul, Ludovic Orban, care din 5 în 5 minute ne amintea că părintele nostru al tuturor, Klaus Iohannis…”, a comentat Ion Cristoiu, care arată că lansarea s-a făcut cu doar două săptămâni înainte de alegerile parlamentare. Elaborarea planului a reprezentat, în sine, o miză electorală, de care s-au agățat atât PNL, cât și USR, aflate împreună la guvernare.
„După asta 80, au devenit 30 de miliarde. Nu mai spun că toată campania electorală, când l-au lansat, pentru că a fost și lansarea PNRR, după asta s-a dovedit că planul e greșit. Acum sunt convins că și dumneavoastră vă întrebați, unde sunt banii?”
Inițial, României i s-au alocat 29.2 miliarde de euro, dintre care 15 miliarde reprezintă împrumuturi și 14.2 miliarde de euro, ajutor nerambursabil. La începutul anului, Uniunea Europeană a mai tăiat încă 2 miliarde de euro din banii nerambursabili destinați României, motivând că țara noastră a avut o creștere economică peste așteptări. Primii bani din PNRR, 1,8 miliarde de euro, au intrat la sfârșitul anului trecut în trezorerie și au venit la pachet cu un caiet de sarcini stufos, cu măsuri și reforme în mai multe domenii, așa-numitele jaloane, pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a primi următoarele tranșe din PNRR.
Înregistrarea completă a podcastului „Cristache & Cristoiu” o puteți urmări pe canalul de Youtube EVZ Capital.