În mai au loc majoritatea concursurilor de design grafic, de la care adesea artiştii români pleacă încărcaţi cu trofee. Şi totuşi, nimeni nu a auzit de ei.
Pentru a înţelege ce şi cum este cu designul grafic, este necesară clarificarea câtorva noţiuni. În primul rând, definiţia domeniului: potrivit dicţionarului Collins, designul este arta de a realiza logouri, ambalaje, afişe, reclame, cărţi şi reviste. Termenul care li se potriveşte celor mai mulţi practicanţi este acela de freelance (aflaţi pe cont propriu), iar principala lor caracteristică este, contrar restului meseriilor, vârsta tânără: dată fiind noutatea domeniului pe piaţa locală, designerii trecuţi de 35 de ani sunt o raritate.
Piaţă nelimitată, oameni puţini
În România, Andrei Robu şi Ştefan Lucuţ sunt cei mai apreciaţi designeri din branşă, conform unui sondaj realizat ad-hoc în rândul a 20 dintre cei mai reprezentativi membri ai breslei. Primul are doar 27 de ani. Lucrează din 2003, de pe când era student la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, a lucrat pentru Hambar18 (agenţie cunoscută îndeosebi în urma relansării site-ului TVR), apoi pentru Leo Burnett, iar de doi ani este design director şi managing partner la Acme Industries, firmă specializată în design şi consultanţă de brand. În tot acest timp, a lucrat şi pe cont propriu. „Despre freelancing vă pot povesti multe. Lucram pe cont propriu pe când eram student la design, şi timp de patru ani am avut joburi cât să pot şi refuza. Am intrat apoi într-o multinaţională şi am stat acolo aproape doi ani, timp în care m-am ocupat de aproape toate conturile lor. Chiar şi aşa, încă mai era de lucru freelance. E cerere mare pe piaţă, pentru că sunt foarte puţini oameni buni. Şi da, se poate trăi binişor din asta“, spune Andrei.
Al doilea, Ştefan Lucuţ, a ales să lucreze exclusiv pe cont propriu. „Freelance-ul începe ca un moft. Începe pentru că nu vrei să ai un program fix, nu vrei să te scoli devreme şi nu vrei să ai şef. Rămâne un moft până începi să realizezi că, dacă nu te organizezi şi nu ai un program, un calendar pentru tot ce ai de făcut, până nu eşti propriul tău şef şi propria ta secretară, treaba chiar nu o să meargă. Aici începe partea în care faci din freelance o slujbă cu normă întreagă, iar lucrurile încep să meargă. La mine a mers şi merge, iar „supravieţuiesc“ nu mai este un cuvânt potrivit pentru locul în care mă aflu acum. Cu alte cuvinte, cu cât avansezi, cu atât îţi satisfaci mai multe mofturi“. La nici 24 de ani, are în portofoliu clienţi celebri, precum Nike, Coca-Cola, Phillips Collection sau fundaţia americană TED. „De departe, cel mai plăcut client este Nike, pentru că îţi oferă o libertate mare de exprimare, are un real respect faţă de domeniul ăsta şi de oamenii care activează în el“, spune Ştefan, ale cărui colaborări provin în proporţie de circa 80% din afara ţării. În schimb, „românilor nu prea le place să plătească lucruri care nu sunt fizice şi nu au volum“.
Clienţii mari, buni doar pentru prestigiu
De altfel, majoritatea colegilor săi de branşă trăiesc din contracte externe. „Colaborez doar cu clienţi din afară, care sunt dornici de calitate la preţuri est-europene, sunt organizaţi, lucrează repede şi plătesc la timp. Chiar am ajuns să refuz lucrări din ţară“, spune designerul timişorean Dan Vuletici. Are şi motive, ţinând cont că printre clienţii săi se numără BBC, Channel 4, Orange UK, Sony Ericsson sau Lonely Planet. Proiectul său de suflet este însă tot unul românesc: „Mă ocup de identitatea festivalului de jazz de la Gărâna, de cinci ediţii“.
„Avantajul meseriei este că piaţa se întinde literalmente pe tot globul, din Hong Kong până în Europa şi Canada“, adaugă un coleg de generaţie, Emil Păun. Şi el a lucrat „pentru nume destul de mari: Yahoo!, Korg, Rompetrol. Însă, rar ai satisfacţii majore lucrând pentru nume mari, pentru că deciziile finale se iau de regulă undeva mai sus. De aceea, probabil că multe din proiectele de care îmi aduc aminte cu plăcere sunt legate de clienţii mai mici“, spune Emil, la unison cu toţi colegii săi de branşă.
În ceea ce priveşte detaliile din situaţia financiară a unui designer grafic, marjele sunt cel puţin laxe. Dacă pentru un banner publicitar se încasează câteva sute de euro, pentru un proces de rebranding vizual se ajunge până la 10.000 de euro.
Nu cred că îmi voi ridica palate din meseria aceasta. Însă nu pentru asta am ales designul grafic.
Eugen Neacşu, proprietarul www.intermotional.com
Designul grafic este unul dintre puţinele domenii în care Capitala nu deţine întâietatea: majoritatea covârşitoare a celor care îl practică sunt din Timişoara, Cluj şi Arad
Poveştile graphic designerilor români şi motivele pentru care fug de România, mai jos:
