În aplicarea acestui ordin, 400 de poliţişti, 300 de jandarmi, 100 de pompieri şi poliţişti de frontieră se vor afla, zilnic, în misiune, până la sfârşitul sezonului estival. Totodată, de la 1 iulie a.c., în sprijinul forţelor Ministerului Afacerilor Interne din judeţul Constanţa vor fi detaşaţi lunar, de la alte structuri teritoriale, câte 33 de poliţişti pentru lunile iulie şi august. În funcţie de evoluţia situaţiei operative, dispozitivul de menţinere a ordinii şi siguranţei publice poate fi suplimentat, potrivit unui comunicat de presă.
În Delta Dunării şi la Marea Neagră, Poliţia de Frontieră Română va acorda atenţie deosebită controlului navelor şi al ambarcaţiunilor, căutării şi salvării vieţilor omeneşti pe mare (misiuni de tip 'search and rescue'), protecţiei obiectivelor aflate în zona de competenţă, respectării normelor privind ordinea şi siguranţa navigaţiei în zona de competenţă etc.
De asemenea, poliţiştii rutieri vor asigura monitorizarea şi fluidizarea traficului rutier, aceştia urmând să organizeze şi să desfăşoare acţiuni preventive pentru combaterea conducerii autovehiculelor cu viteză excesivă pe drumurile ce asigură accesul turiştilor către şi dinspre litoral. În funcţie de evoluţia situaţiei operative, poliţiştii rutieri vor fi sprijiniţi în activitatea proprie de către elicopterele Inspectoratului General de Aviaţie al MAI care vor asigura monitorizarea traficului rutier pe drumurile utilizate de turişti.