Cei mai multi vin aici pentru a-si face prieteni din aceeasi categorie sociala sau, pur si simplu, pentru ca firma la care lucreaza le ofera acest bonus.
Un Mercedes, un Peugeot, un Ford, un Cielo si doua masini decapotabile inconjurate de un gardulet viu tuns impecabil. Nu sunt la o expozitie de autoturisme de lux, ci in fata clubului francez Le Club din Bucuresti. Trec peste un mic lac artificial, inconjurat de mesele albe ale restaurantului si intru in cladirea principala. Racoare, liniste, atmosfera de vacanta. E dupa-amiaza si, cu exceptia a doua persoane „ratacite” in sala de fitness, toata lumea sta la plaja. Adica in piscina. Terenurile de tenis, terenul de squash si locul de joaca pentru copii sunt goale. „Cel mai aglomerat este in week-end”, spune Liviu Popescu, responsabil cu activitatile sportive si cu relatia cu clientii. Urcam la terasa de unde se vede tot complexul – inclusiv Cartierul Francez – si facem cateva fotografii. Contrar asteptarilor, clubul nu este destinat numai locuitorilor din cartier, ci tuturor strainilor care traiesc in Romania, dar si personalitatilor romane. Printre obisnuitii clubului se numara: Ilie Nastase, Mihaela Radulescu, Viorel Lis, Anthony van der Heijden. Dintr-un total de aproximativ 900 de membri, mai mult de 60% sunt expatriati. Din punct de vedere profesional, majoritatea detin o functie importanta intr-o banca sau o agentie de publicitate. Pentru a deveni membru al clubului sunt necesare urmatoarele documente: doua fotografii, o carte de vizita, copie de pe buletin sau pasaport, recomandarile a doi membri si un formular completat pentru a fi introdus pe lista de asteptare.
Destinat initial numai diplomatilor, dupa cum rezulta dintre numele sau, Clubul Diplomatic a devenit dupa 1989 unul din locurile favorite ale oamenilor de afaceri romani. Infiintat in 1929 sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), localul nu a fost niciodata inchis de atunci incoace. Primul lucru care atrage atentia este un gazon care se intinde cat vezi cu ochii – de fapt, este vorba de singurul teren de golf din Bucuresti. Suprafata totala a clubului este de 40 de hectare, clientii beneficiind de piscina, terenuri de tenis, teren de baschet si restaurant. „Golful este foarte apreciat mai ales de diplomatii japonezi, coreeni si chinezi. Avem persoane care iau lectii si de la ora 7 dimineata”, spune directorul clubului, dl Nicolae Manoiu, si el diplomat de cariera. In momentul discutiei noastre, lua lectii de golf un angajat strain al firmei Philips, dupa aceea fiind asteptat ambasadorul Olandei, dl Maxim van Hanswijck de Jonge. Din cei 800 de membri, majoritatea sunt diplomati de la ambasadele din Bucuresti si cei din MAE, ministrul de externe roman fiind, prin traditie, presedintele clubului. Totusi, printre clientii fideli ai clubului se numara Dan Voiculescu, George Copos si Bogdan Baltazar. Pentru a deveni membru sunt necesare recomandarile a doi membri, precum si achitarea in avans a cotizatiei.
La Polo Club nu are importanta nici compania la care lucrati, nici venitul pe care il aveti si nici nationalitatea. Conteaza doar sa va permiteti sa platiti abonamentul lunar si sa aveti recomandarile a trei membri. Ceea ce deosebeste clubul – infiintat in 1992 – de celelalte este amplasamentul pe malul unuia dintre lacurile ce alcatuiesc salba de lacuri a Capitalei. Din pacate, tuturor le lipsesc avizele sanitare, asa ca deocamdata nici un lac nu poate fi amenajat pentru agrement. Dintre cei aproximativ 300 de membri fac parte Viorel Catarama si Ion Tiriac, iar Partidul Democrat si Alianta Pentru Romania obisnuiesc sa organizeze aici diverse evenimente. In afara de serviciile mentionate mai sus, daca sunteti membru vechi, puteti beneficia de avantaje speciale, cum ar fi posibilitatea de a inchiria tot clubul pentru o zi sau de la o anumita ora, in cazul unei aniversari sau casatorii.     

LE CLUB

Card de membru: 1.725 USD/an, 1.178 USD/6 luni pentru titular;
1.041 USD/an, 785 USD/6 luni pentru sotie (sot)
Intrare invitati: 15 USD/zi
10 lectii de inot: 50 USD
Teren de tenis: 9 USD/55 minute
Lectie de tenis: 16 USD/55 minute
Teren de squash: 7 USD/30 minute
Masaj: 15 USD/55 minute

Polo Club
Abonament lunar: 1.800.000 lei
(include fitness si piscina zilnic, doua sedinte saptamanale de masaj si sauna a cate 30 minute)
Intrare invitati: 150.000 lei/zi
O ora de masaj: 200.000 lei
O ora de tenis: 200.000 lei

Clubul Diplomatic
Card membru: 805 USD/an pentru titular,
600 USD/an pentru sotie (sot)
Intrare invitati: 75.000 lei/zi
Abonament golf: 300 USD/an
Un tur la golf: 300.000 lei
Abonament tenis: 150 USD/an
Ora de tenis: 50.000 lei