Intr-un an in care piata auto a marcat o crestere de peste 50%, veniturile principalilor jucatori au evoluat in mod diferit din diverse motive.
Se pare ca nu exista o afacere care sa fi crescut atat de vizibil in acest an ca aceea de importator sau dealer auto. In 2005, piata auto va bate toate recordurile. Vanzarile vor depasi 250.000 de unitati, cu circa 50% mai mult decat in 2004. Dar cum au evoluat incasarile jucatorilor pietei? Mai multe masini vandute inseamna, proportional, si mai multi bani?
In anul 2004, compania tiriacAuto, care reuneste importatorii a zece marci auto, a vandut 10.380 de masini, realizand o cifra de afaceri de 228 milioane euro. Dupa primele zece luni ale anului 2005, vanzarile tiriacAuto s-au apropiat de 14.000 de unitati, iar cifra de afaceri a fost de 390 milioane euro, din care 53 de milioane de euro din servicii post-vanzare. “Estimam pentru sfarsitul anului 2005 un volum de vanzari de circa 16.700 de unitati, in conditiile unei cifre de afaceri de 470 milioane de euro”, spune Adriana Ichim, director executiv TiriacAuto.
Desi piata s-a majorat in volum cu peste 50%, este posibil ca valoarea acesteia sa nu fi crescut proportional. Explicatia: clasele mici, cu masini mai ieftine, au fost cele care au tras piata in sus. Astfel, vanzarile de autoturisme din clasa A au urcat, in primele zece luni ale anului, cu 99%, cele de la clasa B cu 110%, iar clasa Compact cu 96%. Singura clasa cu modele mai scumpe care a avut un ritm de crestere superior pietei in ansamblu a fost cea a modelelor SUV. Zona superioara, cu preturi de peste 15 mii de euro, a inregistrat cresteri inferioare pietei auto in ansamblu.
Desi modelul Logan a avut un succes de piata important, vanzarile de autoturisme de import au crescut mai repede decat cele autohtone. Daca in primele zece luni ale anului 2005 productia de automobile autohtone a crescut cu 67%, ajungand la circa 97.000 de unitati, vanzarile de masini de import au urcat cu 75%, ajungand la peste 56.000 de unitati.
Cresterile volumelor de vanzari nu au insa nici o relevanta pentru importatori, daca ele nu sunt traduse si in plan financiar. Cu alte cuvinte, degeaba vinzi daca nu ai profit. si nu este mai putin adevarat ca aceasta crestere puternica a vanzarilor a inceput sa provoace probleme chiar dealerilor. Pana anul acesta, vanzarea directa ocupa cea mai mare pondere in structura profiturilor unui dealer sau importator auto. Cresterea vanzarilor a determinat si o apreciere a concurentei, ceea ce a dus la diminuarea marjelor de profit. Astfel, ponderea vanzarii directe de masini in profit a inceput sa se diminueze, ceea ce ii obliga pe importatori sa caute si alte surse de venit. Incepand din 2006, nu volumul vanzarilor va fi un barometru al succesului unei afaceri, ci investitiile care au fost facute in diverse alte domenii, cum ar fi diviziile de second-hand, service-uri auto, sisteme de finantare.
Dupa ce in 2004 a vandut 13.500 de unitati si a inregistrat o cifra de afaceri de 170 milioane de euro, in 2005 vanzarile Renault-Nissan Romania au depasit 25.000 de unitati, iar cifra de afaceri s-a apropiat de 300 milioane de euro. Pentru Nicolas Ianculescu, directorul general al companiei, este evident ca apropierea de integrarea in Uniunea Europeana va schimba oarecum regulile jocului pe piata auto. “De la 1 ianuarie 2006, prin aplicarea Regulamentului European al Distributiei, relatia dintre constructor, importator si dealer se va schimba, fiind posibil ca dealerii sa aiba contracte diferite cu importatorii si constructorii”, explica Ianculescu. “Daca pana acum ideea era sa acoperi bine terenul, acum acest lucru va trebui dublat si de respectarea acestui regulament. Cine nu are o strategie clara de piata este posibil sa aiba parte de perturbari”, adauga el.
Dupa ce a incheiat anul trecut cu 17.600 de masini vandute si 300 de milioane de euro cifra de afaceri, in 2005 Porsche Romania va depasi toate estimarile: peste 30.000 de masini vandute, o cifra de afaceri de circa 450 milioane de euro si un procentaj al flotelor care se apropie de 28%.
Pentru Automobile Bavaria, nu acest an, ci 2004 a fost unul de referinta, in care vanzarile marcii BMW pur si simplu au explodat. Numarul de unitati vandute in Romania a fost depasit, in Europa de Est, doar in Turcia. Daca anul trecut cifra de afaceri a companiei se apropia de 45 milioane de euro, in 2005 ea va ajunge la circa 60 de milioane de euro, fara a lua in calcul activitatile de post-vanzare. “Vanzarile de anul acesta se ridica la circa 1.400 de unitati, 1.320 dintre acestea fiind autoturisme BMW si restul Mini”, spune Ciprian Bercea, director de marketing la Automobile Bavaria.
Unii analisti isi declara scepticismul in privinta unei cresteri semnificative a pietei si anul viitor. Miza, in 2006 va fi diversificarea surselor de profit.
“De la 1 ianuarie 2006, relatia dintre constructor, importator si dealer se va schimba, fiind posibil ca dealerii sa aiba contracte diferite cu importatorii si constructorii.”
Nicolas Ianculescu,
directorul general Renault-Nissan Romania
Rezultatele principalilor actori ai pietei auto in 2005
Firma | Marcile detinute | Unitati vandute | Cifra de afaceri |
TiriacAuto | Mercedes, Chrysler, Jeep, Smart,
Mitsbishi, Ford, Land Rover, Jaguar, Hyundai |
16.700 | 470 mil. euro |
Porsche Romania | Volkswagen, Seat, Skoda,
Porsche, Audi |
30.000 | 450 mil. euro |
Automobile Bavaria | BMW, Mini | 1.400 | 60 mil. euro |
Renault-Nissan Romania | Renault, Nissan | 25.000 | 300 mil. Euro |
Sursa: Companiile