Toți jucătorii din retail, care au și vânzări online, se așteaptă ca acest canal să genereze un procent mai mare din cifra de afaceri în 2020 comparativ cu 2019, un sfert dintre respondenți estimând creșteri chiar și de peste 50%, potrivit unui sondaj realizat de Divizia Retail a Colliers International, în rândul a peste 40 de chiriași și proprietari din sectorul de retail din România.
Pentru majoritatea respondenților (85%), traficul din magazine a fost mai mic în al treilea trimestru comparativ cu aceeași perioadă din 2019, unii raportând scăderi și de 40% a numărului de clienți care au intrat în magazine în ultimele luni, cifre mai mult sau mai puțin în linie cu alte valori cum ar fi Indicatorii Google de mobilitate, care arată că traficul din toate zonele de retail și de divertisment a fost, în medie, cu cel puțin 20% sub indicele de referință stabilit în septembrie. Cu toate acestea, 15% dintre respondenți, cu activitate în principal în domenii precum alimentație, discount sau decorațiuni interioare, au observat o creștere sau menținerea la nivel constant a traficului de la an la an.
În ceea ce privește vânzările, 27% dintre respondenți au declarat că vânzările din perioada iulie-septembrie au crescut sau au rămas la un nivel similar celor din aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă că, deși mai puțini oameni intră în centrele comerciale, ei cheltuiesc mai mult acum într-o sesiune de cumpărături decât în trecut. De asemenea, retailerii prezenți mai degrabă în unități de tip retail park au fost mai puțin afectați, reușind să mențină traficul și vânzările la un nivel mai ridicat.
Pe fondul stării de urgență, când magazinele au fost închise, 42% dintre retaileri se așteaptă ca cifra de afaceri din 2020 să fie mai mică decât în 2019 cu 30 până la 50%. Cu toate acestea, există și categorii de retaileri care au fost mai puțin afectați și se așteaptă ca volumul total al vânzărilor să crească în 2020, precum cei din zona de retail alimentar (hipermarketuri/supermarketuri), bricolaj, decorațiuni pentru casă sau articole sportive. Mai mult, companiile caută canale alternative pentru a-și crește vânzările, rezultatele sondajului Colliers arătând că 1 din 2 retaileri dorește să își sporească prezența online, doar 10% dintre respondenți doresc să-și reducă prezența în mediul offline, în timp ce majoritatea se concentrează pe vânzări omnichannel și pe o combinație între serviciile din magazin și cele online. De asemenea, majoritatea retailerilor cu planuri de expansiune intenționează să-și extindă prezența în parcurile de retail și în centrele comerciale dominante.
„Dinamica vânzărilor online este destul de impresionantă: cel puțin una din patru companii cu prezență online se așteaptă la o creștere a vânzărilor de cel puțin 50% prin acest canal. În general, retailerii de fashion se numără printre cei mai susceptibili să se aștepte la creșteri accentuate ale vânzărilor online, dar asta nu înseamnă că alte sectoare rămân în urmă. Mai mult, diversitatea va fi probabil noua tendință, întrucât retailerii și proprietarii de spații de retail își pot direcționa interesul către proiectele bazate pe proximitate sau către parcuri de retail și, într-o oarecare măsură, către retailul stradal. Per ansamblu, următorii câțiva ani vor fi cu siguranță interesanți și, cel mai probabil, vom vedea noi concepte de magazine și/sau noi moduri de operare după adaptarea la noua realitate”, spune Simina Niculiță, Partner & Head of Retail Agency la Colliers International.
Ponderea retailerilor care raportează o cifră de afaceri totală mai mică de 5% din comerțul electronic este aproape la jumătate, pe baza estimărilor companiilor, doar 36% dintre respondenți așteptând un impact oarecum limitat asupra veniturilor lor din vânzările online în 2020. Pe de altă parte, numărul companiilor care speră ca online-ul să genereze cel puțin 20% din veniturile lor a crescut la 30% dintre respondenți, de la 21% în sondajul similar desfășurat de Colliers la începutul acestui an.
În ceea ce privește chiriile, majoritatea chiriașilor din spațiile de retail se așteaptă la o scădere a chiriilor anul viitor, ceea ce ar putea sugera că speră la o modalitate prin care să împartă efectele acestui an dificil cu proprietarii de spații de retail și să primească sprijin până când vânzările și traficul vor reveni la normal. De partea proprietarilor de spații de retail, aproape 90% așteaptă ca veniturile să rămână constante sau chiar să crească, potrivit sondajului Colliers privind estimările pentru venitul operațional în 2021, pe fondul menținerii operațiunilor pe tot parcursul anului și scăderii numărului de retaileri care au nevoie pe termen scurt de reducerea chiriei.
În general, jucătorii din segmentul de retail par a fi puțin mai pesimiști decât cei din alte segmente ale pieței imobiliare, cum ar fi birourile sau industrialul, dar acest lucru se explică prin impactul pe care pandemia l-a avut asupra acestui sector. Astfel, 2 din 3 respondenți se așteaptă să revină la un nivel satisfăcător al afacerilor lor până la sfârșitul anului 2021.