Mecanismul European de Stabilitate (MES), 'zidul de protecţie' al finanţelor Europei, a aprobat vineri în mod definitiv eliberarea unei tranşe de 8,5 miliarde de euro din programul de asistenţă convenit cu Grecia, acest fonduri urmând să permită autorităţilor de la Atena să îşi onoreze creanţe în valoare de peste şapte miliarde de euro care ajung la scadenţă în luna iulie, informează AFP şi Reuters.
"Consiliul director al Mecanismul European de Stabilitate a aprobat eliberarea celei de a treia tranşe în valoare de 8,5 miliarde de euro din programul de asistenţă financiară a Greciei", a informat MES într-un comunicat de presă.
Aprobarea venită vineri este ultima formalitate înainte ca banii să poată fi eliberaţi. Consiliul director al MES a precizat că un prim transfer de 7,7 miliarde de euro va fi realizat în cursul zilei de luni 10 iulie, iar restul după 1 septembrie. Din cele 8,5 miliarde de euro venite de la MES, o sumă de 6,9 miliarde de euro va merge spre serviciul datoriei şi 1,6 miliarde de euro pentru plata arieratelor statului grec către producătorii locali.
La o reuniune care a avut loc luna trecută, miniştrii de Finanţe din zona euro au ajuns la un acord politic pentru eliberarea de noi ajutoare financiare pentru Grecia. Însă transferul efectiv al banilor a fost condiţionat de îndeplinirea anumitor obligaţii de către autorităţile de la Atena. Una din aceste obligaţii se referea la trei experţi europeni care au fost implicaţi în programul de privatizări al statului elen. În 2015, un procuror grec i-a acuzat pe trei experţi (din Italia, Spania şi Slovacia), care lucrau în calitate de consilieri la Agenţia pentru Privatizare din Grecia (Taiped), de delapidare şi nereguli în legătură cu vânzarea unui număr de 28 de proprietăţi imobiliare. Recent însă autorităţile elene au renunţat la acuzaţii.
"Decizia de astăzi a consiliului director al MES arată că Grecia a finalizat reformele necesare la acest moment. Guvernul elen trebuie să contribuie pe acest drum de reconstruire a unei economii competitive şi redobândire a încrederii investitorilor" a declarat director MES, Klaus Regling.
Grecia are nevoie disperată de noi fonduri pentru a evita intrarea în incapacitate de plată în luna iulie, când are de rambursat creanţe mai vechi în valoare de aproximativ 7,3 miliarde de euro. Pentru a obţine aceşti bani, Guvernul de stânga condus de Alexis Tsipras a trecut prin Parlament noi măsuri de austeritate în valoare de 4,9 miliarde de euro, în pofida grevelor şi manifestaţiilor de protest.
AGERPRES