Un număr de 90 angajaţi de la termocentrala Mintia sunt în continuare în greva foamei, în faţa Complexului Energetic Hunedoara (CEH) din Petroşani, ei spunând că aşteaptă un răspuns de la Ministerul Economiei privind revendicările lor.
Preşedintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva, Mircea Crişovan, a declarat, marţi dimineaţă, pentru News.ro, că 90 de angajaţi de la termocentrala Mintia se află în continuare în greva foamei.
”Am trecut cu bine noaptea, acum dimineaţa e mai frig. Aşteptăm un răspuns de la Ministerul Economiei. Acum, dimineaţă, au intrat la ministru cei de la Comisia Europeană şi noi aşteptăm reacţiile”, a spus Mircea Crişovan, potrivit News.ro. Femeia aflată în greva foamei şi căreia luni i s-a făcut rău, fiind transportată la spital, s-a întors în faţa CEH, pentru a relua protestul.
”Este vorba de o femeie de 36 de ani care a fost angajată ca şi caz social deoarece este văduvă, i-a murit soţul şi este unicul întreţinător al unui copil. Sunt oameni disperaţi aici, cu situaţii dificile”, a precizat Crişovan.
Luni dimineaţă, 17 angajaţi ai termocentralei Mintia au intrat în greva foamei, nemulţumiţi de faptul că toţi salariaţii termocentralelor Mintia şi Paroşeni sunt obligaţi să intre în şomaj tehnic timp de zece zile. Ulterior, lor li s-au adăugat şi alţi colegi.
Decizia privind intrarea în şomaj tehnic afectează aproximativ 1.700 de angajaţi.
Şi în luna februarie, angajaţii termocentralei Mintia au protestat de mai multe ori, cerând atunci un plan de măsuri corect pentru restructurarea Complexului Energetic Hunedoara, aflat în insolvenţă, precum şi salvarea locurilor de muncă, potrivit aceleiași surse.
Tot luni dimineaţă, 20 de mineri din schimbul întâi de la Mina Livezeni s-au blocat în subteran, nemulţumiţi de denunţarea contractului colectiv de muncă. Acestora li s-au alăturat alţi 20 de colegi din schimbul al doilea, însă ei au renunţat la protest în jurul orei 22.00, după ce au obţinut promisiunea că reprezentanţii lor se vor întâlni săptămâna viitoare cu administratorul special şi cu administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara.
Marţi, de la ora 13.30, mineri de la toate unităţile din cadrul Complexului Energetic Hunedoara vor participa un protest în curtea companiei din Petroşani. Protestul vine ca urmare a denunţării contractului colectiv de muncă şi a lipsei unor negocieri pe această temă.
Administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara, aflat în insolvenţă de la începutul acestui an şi care se confruntă cu o situaţie gravă, a denunţat contractul colectiv de muncă, începând cu 17 martie, motivând decizia prin faptul că este nevoie de noi economii la nivelul cheltuielilor, care să permită continuarea activităţii, anunţa, vineri, compania.
Decizia de denunţare a contractului colectiv de muncă a venit în contextul intenţiei de reorganizare a societăţii de către administratorul judiciar, Casa de Insolvenţă GMC SPRL Craiova.
Ca urmare, vineri, minerii din schimbul al doilea de la Mina Lupeni au protestat în curtea CEH din Petroşani, nemulţumiţi că firma care se ocupă de insolvenţa companiei a denunţat contractul colectiv de muncă, ei temându-se că veniturile le vor scădea astfel cu 20 la sută.