Întreaga populație a județului Bacău (respectiv 705.000 locuitori) va avea acces, până în 2014, la un sistem european de colectare, depozitare și reciclare a deșeurilor. În acest acz, investiția necesară va fi de 148 de milioane de euro fără TVA, apoape trei sferturi din sumă (respectiv 109 milioane de lei) având ca sursă tot fondurile structurale.
“În ultimele 2 luni, am semnat peste 10 contracte în valoare de aproximativ 800 milioane de euro. Astfel, suma pentru care sunt deja semnate contracte de finanţare a ajuns la 4,5 miliarde de euro. Există însă un deficit, deoarece suntem pe ultimul loc în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene. Nu este suficient să semnăm contracte. Greul de-abia acum începe când se dă startul implementării acestor proiecte”, a declarat ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
El a mai arătat că România este prima ţară din UE în ceea ce priveşte semnarea contractelor, dar se situează pe ultimele locuri în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene. ”Trebuie să ne mişcăm repede, interesul nostru este să absorbim cât mai multe fonduri, având în vedere faptul că suntem pe ultima sută de metri”, a adăugat demnitarul.