Peste 500 de permise de conducere au fost reţinute de poliţiştii rutieri, în cursul acestei săptămâni, fiind aplicate, totodată, aproape 9.000 de amenzi.
Potrivit IGPR, în perioada 17 – 20 octombrie, 4.529 de poliţişti au acţionat, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
"Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 8.987 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Din totalul acestora, 72 au fost aplicate pentru consum de alcool şi 3.356 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 519 permise de conducere şi au retras 380 de certificate de înmatriculare", se arată în comunicatul IGPR.
Sursa citată mai informează că poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat 595 de acţiuni, în cadrul cărora au fost efectuate 17 de percheziţii, 948 de controale, 384 de filtre rutiere şi 3 razii.
"Au fost controlate 862 de unităţi comerciale, 628 de obiective asigurate cu pază şi 14 transportatori de valori. În urma activităţilor, au fost constatate 354 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), dintre care 192 în flagrant delict. Poliţiştii au depistat 219 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 41 au fost reţinute şi 20 arestate. Au fost puse în aplicare 38 de mandate de executare a pedepsei închisorii, au fost depistate 34 de persoane urmărite si 2 autoturisme reclamate ca sustrase. De asemenea, au fost aplicate 10.576 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 3.489.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 262.860 de lei", se mai precizează în comunicatul citat.
Totodată, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 892 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/ 1991, 247 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/ 1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 27 la Legea 333/ 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor