Un număr de 92 au intrat în competiţia pentru Oscarul dedicat celui mai bun film în limbă străină la următoarea ceremonie de acordare acestor prestigioase premii ale lumii cinematografiei - un adevărat record, după cum a anunţat joi Academia americană de Film, citată de AFP.
Printre candidaţii care s-au făcut deja remarcaţi se numără filmul libanez "L'insulte", în regia franco-libanezului Ziad Doueiri, recompensat cu premiul pentru cel mai bun film la Festivalul de Film de la Veneţia, pelicula norvegiană "Thelma" sau satira suedeză "The Square", de Ruben Ostlund, câştigătoarea unui Palme d'Or surpriză la ultima ediţie a Festivalului de Film de la Cannes.
În rândul ţărilor aflate în competiţie pentru prima dată, Haiti prezintă "Ayiti Mon Amour", Laos – "Dearest Sister", iar Siria – "Little Gandhi". "Happy End", pelicula semnată de regizorul vedetă Michael Haneke, va reprezenta Austria.
Filmul "120 battements par minute", o peliculă dedicată luptei asociaţiei franceze "Act Up" în anii de început ai răspândirii SIDA – câştigător al Marelui Premiu la ultimul festival de la Cannes – a fost desemnat în luna septembrie pentru a reprezenta Franţa.
De asemenea, "First They Killed My Father: A Daughter of Cambodia Remembers", o peliculă semnată de Angelina Jolie, va reprezenta Cambodgia. Filmul este o producţie americano-cambodgiană dedicată poveştii adevărate a unui activist cu aceasta dublă naţionalitate, Loung Ung, care a supravieţuit atrocităţilor regimului khmerilor roşii.
Anul trecut, Oscarul pentru cel mai bun film străin i-a revenit peliculei "The Salesman", în regia iranianului Asghar Farhadi, care a boicotat ceremonia de acordare a premiilor pentru a-şi manifesta dezacordul faţă de decretul preşedintelui Trump privind migraţia, care interzicea cetăţenilor din şapte ţări cu majoritate musulmană (listă redusă ulterior la şase), printre care şi Iranul, să intre în SUA.
Nominalizările pentru cea de-a 90-a ediţie a premiilor Oscar vor fi anunţate pe 23 ianuarie, iar ceremonia de premiere va avea loc pe 4 martie la Hollywood. (Sursa: Agerpres)