ANAF a publicat lista contribuabililor declaraţi inactivi, respectiv 92.227 de agenţi economici, iar Fiscul nu va mai recunoaşte tranzacţiile şi nici deducerile de TVA dintr-o operaţiune în care sunt implicate firmele incluse în listă.
Potrivit Codului Fiscal, contribuabililor înscrişi în lista celor declaraţi inactivi li se anulează, din oficiu, înregistrarea în scopuri de TVA, precizează Mediafax.
Înscrierea unei companii în lista contribuabililor declaraţi inactivi prin ordin al preşedintelui ANAF permite autorităţilor fiscale să nu ia în considerare o tranzacţie efectuată, fie cu un contribuabil declarat inactiv, fie de către un contribuabil declarat inactiv.
Anularea codului de TVA se realizeaza cu data de 1 a lunii urmatoare celei în care contribuabilul a fost declarat inactiv. După acest moment nu se mai recunosc deconturile de TVA provenite din tranzacţii cu respectivele firme.
5.462 de agenţi economici s-au sustras controlului
Lista cuprindea iniţial 125.448 de contribuabili, însă legislaţia a fost modificată şi au fost excluse 33.221 de companii care se află în stare de insolvenţă sau dizolvare, potrivit instituţiei.
Din lista publicată joi, 86.765 de agenţi economici au fost declaraţi inactivi pentru neîndeplinirea niciunei obligaţii declarative prevăzute de lege, pe parcursul unui semestru calendaristic, iar 5.462 au fost declaraţi inactivi ca urmare a sustragerii acestora de la efectuarea inspecţiei fiscale sau neidentificarea lor la sediul social sau domiciliul fiscal declarat
SURSA: Mediafax