Cercetarea a scos în evidenţă faptul că, deşi 97% dintre părinţi folosesc programe de control parental pentru a bloca accesul copiilor la site-uri cu conţinut pentru adulţi, 12% dintre fiii şi fiicele lor aflaţi la vârsta adolescenţei au reuşit să dezinstaleze sau să deblocheze astfel de programe.
Conform studiului, media de vârstă a copiilor care caută astfel de site-uri este puţin peste 11 ani. Studiul s-a desfăşurat pe un eşantion de 1.570 de părinţi din 5 ţări diferite, cu scopul de a descoperi obiceiurile de folosire a internetului de către copii – dar şi de către părinţi – în special în ceea ce priveşte interesul pentru materiale cu conţinut sexual explicit.
“Unul dintre cele mai interesante rezultate ale studiului este legat de folosirea programelor de control parental – chiar dacă părinţii înţeleg utilitatea unor astfel de softuri şi nevoia de a monitoriza activitatea adolescenţilor pe reţelele sociale şi pe internet, în general, ei vor găsi mereu o modalitate de a accesa site-uri cu conţinut pentru adulţi”, a declarat Sabina Datcu, BitDefender E-Threats Analysis and Communication Specialist şi autoarea studiului.
“Credem că aceste rezultate transmit un mesaj foarte clar părinţilor – este mai important ca niciodată să luaţi măsuri pentru a vă proteja copiii de expunerea la materialele cu conţinut sexual explicit, disponibile pe internet”, a adăugat Datcu.
62% dintre adulţi au recunoscut că şi ei au căutat şi au accesat site-uri cu conţinut pornografic. Mai mult decât atât, 87% au declarat că ar permite copiilor să intre pe astfel de pagini, dacă ar avea peste 19 ani.