Posesorii de smartphone-uri Android ar trebui să fie precauţi când navighează pe internet sau când descarcă aplicaţii deoarece 99% dintre viruşii pentru smartphone-uri vizează această platoformă, conform experţilor Kaspersky.
Malware-ul pentru Android a explodat în 2012. Dacă în luna ianuarie a anului 2011 cei de la Kaspersky detectau doar 8 programe maliţioase, pe parcursul anului media a ajuns la mai mult de 800 de programe periculoase.
Anul trecut, Kaspersky a identificat în medie 6.300 de programe maliţioase în fiecare lună. Per total, în 2012, numărul viruşilor informatici pentru Android a crescut de opt ori. Utilizatorii de smartphone-uri Apple nu au nicio grijă din acest punct de vedere şi foarte puţine ameninţări vizează smartphone-urile care rulează pe platforma Symbian.