Fiul cel mare al lui Dumitru Dragomir a murit în somn

În 1987, la doar 18 ani, fiul cel mare al lui Dumitru Dragomir a încetat din viață. În prezent, fostul șef al LPF are un fiu pe nume Bogdan, care i-a dăruit bucuria de a fi bunic de două ori.

Într-un interviu, Dumitru Dragomir a dezvăluit detalii șocante despre moartea lui Manuel și a vorbit despre cum aceasta l-a afectat profund.

După acea tragică întâmplare, fostul președinte al LPF a simțit că se îndepărtează de Dumnezeu și că sufletul său este cuprins de o durere constantă.

„Oracolul din Bălcești” a fost întotdeauna afectat de pierderea fiului său și nu a reușit să depășească acest moment tragic. Mai mult, s-a hotărât să se mute din Brașov deoarece petrecea prea mult timp la mormântul copilului său.

Cel mai profund regret al lui Dumitru Dragomir este că nu a avut ocazia să-l vadă pe Manuel să își atingă potențialul în viață.

Fiindcă tânărul avea un viitor promițător, tragedia care a urmat a venit ca un șoc total.

„I-a venit noaptea în somn să vomite, a luat-o pe trahee și a murit lângă Bogdan (celălalt fiu – n.red.) în pat. Eu mai zic în felul următor: dacă există Dumnezeu, de ce nu m-a luat pe mine, care eram un păcătos, și de ce l-a luat pe fiul meu, care era pur ca apa distilată?

Dacă există Dumnezeu, de ce ia acum atâția oameni nevinovați? Asta cu băiatul, nu pot să o înţeleg.

Dacă nu a fost bolnav niciodată în viaţa lui, era controlat, că era jucător de lot, la echipa naţională. Juca de la 17 ani titular, atunci, când era fotbal”, a povestit Dumitru Dragomir pentru Cancan.

De ce a fost arestat Dumitru Dragomir?

Dumitru Dragomir a declarat că a fost arestat sub acuzația că a trimis între 2 și 3 milioane de dolari către Dinamo. Acesta spune că i-a fost frică să recunoască acest lucru deoarece îi era frică să nu fie amenințat cu moartea.

„M-au ținut 7 luni arestat, iar după 7 luni nevasta mea l-a angajat avocat pe Anagnoste, a fost sentor în primul parlament al României de dupa Revoluție.

A venit la mine în parlament și mi-a spus: Măi copile, nu am ce să-ți fac, nu sunt banii, i-am dat lui Dinamo.” a declarat fostul șef LPF la “Maxprofețiile lui Mitică”.

Dumitru Dragomir, Mitica Dragomir
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Dumitru Dragomir l-a dat de gol pe Gigi Becali

În afară de a fi patronul FCSB, Gigi Becali este și un cunoscut om de afaceri în sectorul imobiliar. Fostul președinte LPF a făcut publice informații despre proprietățile extinse pe care le deține acest latifundiar din Pipera.

Acesta a dezvăluit că patronul FCSB deține numeroase proprietăți care încă nu au fost vândute. Valoarea acestora este foarte mare.

Gigi Becali se așteaptă să obțină câștiguri substanțiale din vânzarea lor.

„Unde are el pământ acum e 1000 de euro metrul pătrat. El așa cu totul cred că are vreo 200 și ceva de hectare. Pământ de construcție cred că mai are în jur de un miliard ca valoare. Nu îi fac eu calculul, dar cam atât are”, a spus Dumitru Dragomir pentru Fanatik.

El și-a dat și cu părere cu privire la componența echipei FCSB.

„Cu tot ce are Gigi în acest moment, 120 de milioane – 150 de milioane de euro valorează FCSB. Eu aș da 100, cam 100. I-aș da eu 100. Dar el e între 120 – 150. Dacă găsește unul care se pricepe la fotbal poate să ia mult mai mult. Ia și peste 150”, a mai spus Dumitru Dragomir