Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV şi coordonator al campaniei naţionale de vaccinare, oferă detalii noi despre modul în care românii se vor putea vaccina cu a treia doză împotriva COVID-19.

Cine vor fi românii care vor prima doza 3?

Teoretic, administrarea acestor doze ar trebui să înceapă în luna octombrie.

Valeriu Gheorghiţă spune că primele persoane care vor fi imunizate cu cea de-a treia doză de vaccin vor fi pacienţii imunodeprimaţi, cei oncologici, pacienţii cu HIV și vârstnicii. În cazul acestor categorii de persoane, e posibil ca imunitatea căpătată după primele două doze să nu fie suficient de mare.

Cât despre restul populaţiei, scopul administrării dozei cu numărul 3 este acela de a creşte răspunsul imun la virus.

Mai întâi trebuie făcut un update al platformei de programare

Valeriu Gheorghiţă a mai explicat luni seara, pentru Digi24, că se lucrează, in acest moment, la platforma de programare, pentru a permite programarea pentru vaccinarea cu doza 3.

“Platforma este în lucru pentru a permite programarea dozei trei. Condiţiile pentru efectuarea acestei doze este să fi trecut cel puţin 6 luni de la a doua doza şi să nu fi trecut prin boală”, a declarat medicul militar.

El a adăugat că, spre deosebire de începutul campaniei de vaccinare, acum România deţine suficiente doze pentru a începe imunizarea cu mai multe categorii simultan.

Ce grad de imunitate colectivă are România?

Valeriu Gheorghiţă a mai explicat faptul că, în prezent, imunitatea colectivă a ajuns la aproape 50% în ţara noastră.

Cu alte cuvinte, unul din doi români are un anumit grad de protecţie împotriva noului coronavirus.

În plus, la nouă luni de când a debutat campania de vaccinare, 200.000 de copii cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID. Acoperirea vaccinală în rândul adolescenţilor eligibili este de 15%, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă.

“Este clar insuficient. Dacă ne uităm la țările din vestul Europei, unde peste 50% din copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au primit cel puțin o doză de vaccin, este clar că este insuficient în momentul de față”, a spus medicul.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin