SUA pe care le caută pro-americanii. Nu se mai poate ajunge la vechea Americă

Mai întâi să privim două mesaje importante transmise de Akar în interviul cu Sedat Ergin, publicat două zile la rând:

1. – Akar se pronunţă pentru continuarea ocupaţiei SUA şi NATO în Afganistan: „În cadrul discuţiilor avute în interiorul NATO, numeroşi aliaţi au declarat în mod deschis că este prea devreme pentru retragere, că vor apărea mari probleme din punct de vedere politic. Şi noi am prezentat evaluările noastre în acest sens. Nu ar fi trebuit să ieşim /din Afganistan/ înainte de a obţine un rezultat”. (Hürriyet, 11.9.2021)

2. – De fapt, Akar se pronunţă împotriva retragerii SUA şi din Orientul Mijlociu şi susţine că soluţia de a rămâne este o coloborare cu ei: „Dacă SUA vor fi prezente în spaţiul geografic al Orientului Mijlociu, atunci trebuie să coopereze cu Turcia. Noi suntem ţara cu care SUA poate colabora în această regiune”. (Hürriyet, 12.9.2021).

Mesajul „putem fi mai flexibili” în două probleme

Akar, care doreşte o cooperare cu SUA, prin cele două mesaje transmite semnalul că pot deveni mai flexibili în problemele existente pe axa Ankara-Washington:

1. – „Noi putem rezolva într-un fel problema sistemului S-400 sau a avioanelor F-35 cu SUA”. (Hürriyet, 12.9.2021)

2. – Dacă veţi spune „Am fost obligaţi să facem alianţă cu YPG (Unităţile de Apărare a Poporului, aripa militară a PYD-n.trad.) din motive tactice” am putea întelege acest lucru, chiar dacă nu am fi de acord. (Hürriyet, 12.9.2021)

Akar, care anterior a vorbit despre Modelul Creta în problema sistemului S-400, acum a adăugat la aceasta şi problema YPG spunând „Vom accepta că a fost o colaborare tactică”!

Caută America lui Bush

Faptul că ministrul apărării naţionale din Turcia poate declara că unica putere cu care ei pot colabora sunt Statele Unite, în condiţiile în care adevărata ameninţare vine din partea SUA, este grav din punctul de vedere al strategiei de securitate a ţării noastre.

Mai mult, dorinţa lui Akar ca „America să acţioneze precum America”, înseamnă că se caută politicile promovate de SUA în timpul adminsitraţiei Bush.

Ei nu caută America de acum, ci America din timpul administraţiei Bush. Ei vor America care a ocupat regiunea, nu pe cea care s-a retras din Afganistan şi Orientul Mijlociu. America din secolul trecut, le este dor de America care a divizat Coreea, Vietnamul, Iugoslavia.

Da, ceea ce caută ei este America din timpul administraţiei Bush, pentru că nu le este deajuns America din timpul administraţiei Obama. Amintiţi-vă, atunci când Obama a lansat rachete în Siria au spus „nu este suficient, dar aprobăm”, au susţinut ocuparea Siriei de către Statele Unite!

Cooperarea cu SUA va dizolva Astana

Aceste declaraţii sunt fotografia lipsei unei strategii complete, a eforturilor lor de a căuta un echilibru printre marile puteri, dar şi a faptului că sunt obligaţi să facă numeroase concesii pentru a stabili un echilibru….

Să definim în mod clar:

1. – A coopera astăzi cu Statele Unite în Orientul Mijlociu înseamnă predarea Turciei către adevărata putere care o are în obiectiv chiar pe ea.

2. – A coopera astăzi cu SUA în Orientul Mijlociu înseamnă a sabota cooperarea Turciei cu Rusia în această regiune, în primul rând în Siria, şi  pierderea câştigurilor obţinute de Turcia.

3. – A coopera astăzi cu SUA în Orientul Mijlociu înseamnă dizolvarea Platfortmei Astana, formată din Turcia, Rusia şi Iran, şi care a fost foarte benefică în soluţionarea problemelor regionale.

Problema AKP de a rămâne la putere

Bine, dar cei ca Akar au vreo şansă de a regăsi vechea Americă pe care o caută? Acea Americă nu mai este: America care ocupa Irakul cu 200 de mii de militari, care ocupa Afganistanul cu 160 de mii de soldaţi, care redesena  cu impertinenţă hărţile, nu mai există, conform cumhuriyet.com.tr

Dar, bineînţeles, că mai există acea Americă care organizează acţiuni provocatoare, sabotaje şi care are o „armată privată formată din 60 de mii de persoane. Dar nu pare prea posibil ca acea Americă să fie medicamentul care să protejeze administraţia AKP (Partidul Justiţie şi Dezvoltare, la putere-n.trad.). Pe scurt, în acest moment nu se poate ajunge la America pe care o căutaţi!

Sursă foto: Dreamstime