Un studiu recent realizat de experții de la University College London a constatat că mai multe tipuri de infecție din perioada adolescenței pot fi asociate cu SM după vârsta de 20 de ani. Studiul nu a analizat dacă persoanele mai susceptibile de a avea riscuri genetice de SM au fost mai expuse riscului de a avea infecții mai grave. Acest lucru ar putea explica de ce persoanele cu SM au de obicei infecții care necesită tratament spitalicesc, notează Science Alert.

Febra glandulară, una dintre cele mai asociate infecții cu riscul de scleroză multiplă

Conform observațiilor din acest studiu, s-a constatat că febra glandulară (una dintre cele mai asociate infecții cu riscul de SM) în perioada adolescenței este un factor de risc pentru o ulterioară scleroză multiplă.

Unii oameni de știință au sugerat că infecțiile precum febra glandulară (numită și mononucleoza infecțioasă sau „boala sărutului”) ar putea fi mai grave la persoanele care vor suferi de SM, deoarece sistemul lor imunitar este deja diferit.

Infecția declanșează SM

Dar o altă explicație, pe care studiul actual a investigat-o, este că infecția declanșează SM. De asemenea, s-a susținut că familiile cu mai multe infecții sunt diferite de familiile care au mai puține infecții. Dar este posibil ca tocmai diferențele dintre aceste familii, și nu infecțiile în sine, să fie cele care contribuie la riscul de SM.

Ce a arătat studiul realizat pe 2,5 milioane de persoane din Suedia

Pentru a confirma că infecțiile sunt un factor de risc pentru SM, declanșând procesul bolii, studiul UCL a comparat frații din aceeași familie, pentru că aceștia au același bagaj genetic. Astfel, a fost analizată febra glandulară la diferite vârste, deoarece anii adolescenței pot crește cel mai mult riscul de SM. Studiul a implicat 2,5 milioane de persoane din Suedia. Mai puțin de 6.000 au avut un diagnostic de SM după vârsta de 20 de ani.

S-a constat, de asemenea, că febra glandulară la cei cu vârste cuprinse între 11 și 19 ani a fost asociată cu un risc semnificativ crescut de SM, după vârsta de 20 de ani, analiza comparând frații între ei în fiecare familie, iar apoi rezultatele au fost combinate.

Provoacă leziuni ale celulelor nervoase

Rezultatele confirmă faptul că febra glandulară, dar și alte infecții, sunt factori de risc importanți pentru SM, putând să declanșeze boala.

Febra glandulară în perioada adolescenței poate declanșa scleroza multiplă deoarece poate pătrunde în creier. Iar leziunile pe care le cauzează celulelor nervoase pot determina sistemul imunitar să înceapă să atace o parte a nervilor care îi izolează, numită teacă de mielină.

Din fericire, tratamentele moderne devin din ce în ce mai eficiente în încetinirea acestui proces, subliniază ScienceAlert.