Ion Caramitru a fost internat în spital! Cunoscutul actor este supus unor investigații medicale, fiind în convalescență, potrivit anunțului.
El va mai rămâne internat pentru cel puțin patru zile, a precizat Andrei Giurgia, care și-a exprimat regretul pentru situație.
Ion Caramitru a fost internat în spital! Nu poate ajunge la festivalul de film
Actorul Ion Caramitru este internat în spital şi nu va putea ajunge la Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR), a anunţat Andrei Giurgia, preşedintele ARTIS, organizatorul evenimentului cultural.
Miercuri seara, Ion Caramitru ar fi trebuit să fie prezent la Iaşi, în Piaţa Unirii, unde a avut loc deschiderea oficială a ediţiei a XII-a SFR care îi este dedicată.
„Domnul Caramitru, din păcate, nu vreau să cred că suntem năpăstuiţi de soartă, nu va putea face deplasarea la Iaşi.
(…) Este internat la spital în acest moment, la Bucureşti. (…) E în revenire, e în investigaţii medicale. (…) Îi pare foarte rău de ceea ce se întâmplă. El va fi internat în următoarele patru zile.
”Nu este ceva grav”
Nu va putea face o deplasare la Iaşi. Toată lumea este optimistă şi bucuroasă pentru că nu este ceva grav. Nu e COVID-19 şi nu sunt alte probleme. Festivalul merge mai departe (…).
Pentru noi ca organizatori este complicat să munceşti un an de zile în jurul unui personaj şi la un moment dat să se întâmple ce s-a întâmplat, dar mă bucur că domnul Caramitru este bine”, a declarat Andrei Giurgia, potrivit antena3.ro.
La Gala de deschidere a fost programat, în aer liber, filmul „Ştefan Luchian”, o producţie din 1981 care poartă semnătura regizorului Nicolae Mărgineanu, în care Ion Caramitru interpretează un rol magistral.
La ediţia din acest an a festivalului, va fi prezent actorul Horaţiu Mălăele, cel căruia în 2020 i-a fost dedicată cea de-a XI-a ediţie a SFR. În perioada în care a fost organizat evenimentul Mălăele nu a fost prezent deoarece fusese confirmat pozitiv cu COVID-19.