Anunţ surprinzător făcut de Simona Halep!
Simona Halep, la un pas de retragere! Anul 2021 a fost aproape să-i distrugă încrederea în sine
Fostul număr 1 mondial din tenisul feminin afirmă că a fost la un pas să se retragă din activitate anul trecut, din cauza accidentării care a ţinut-o departe de teren mai multe luni.
La începutul lui 2022, Simona spune că se simţea un pic mai bine, însă îi lipsea în continuarea încrederea în sine.
Într-un interviu acordat pentru site-ul Tennis Majors, ea a explicat care a fost momentul care a întors totul şi făcut-o să revină pe teren cu poftă de a câştiga iarăşi trofee: vizita la Academia Patrick Mouratoglou, actualul său antrenor.
„Am crezut la 30 de ani că termin şi am fost aproape”
„Am crezut la 30 de ani că termin şi am fost aproape de asta în acest an. De fapt şi anul trecut, după accidentare.
La începutul anului 2022, eram un pic mai bine, dar încă nu eram prea încrezătoare, aşa că m-am gândit că ar putea fi ultima perioadă în care pot juca tenis.
Însă apoi am descoperit această academie, am descoperit ceva, motivaţia a revenit. Văzându-i pe copii aici făcând tot ce este posibil ca să fie în top, mi-am revenit. Aveam nevoie de asta, să văd asta la alţi oameni, la copii”, a mărturisit Simona Halep.
„Mi-ar plăcea mult să am copii, dar ei mai pot aştepta puţin”
Românca a mai povestit că perioada de patru luni în care a lipsit de pe teren în 2021 i-a afectat puternic încrederea în sine şi nu credea că mai poate reveni la acelaşi nivel ca înainte de accidentare.
Simona a vorbit şi despre momentul în care îşi va întemeia o familie.
„Nu credeam că voi reveni la acelaşi nivel după accidentare, pentru că lipsiseam patru luni. Am avut mari probleme anul trecut. În plus, m-am gândit că 30 de ani este o vârstă bună pentru retragere.
Mi-ar plăcea mult să am copii, dar ei mai pot aştepta puţin, pentru că am această plăcere la care nu vreau să renunţ”, a mai declarat Simona Halep.