Medicii au anunțat că femeia a fost externată pentru că nu mai acuza dureri anginoase. În schimb, bunicul fetei a fost mutat la cardiologie din cauza unor complicații.

Vineri, mama fetei a leșinat în timpul executării mandatului de aducere.

IGPR a anunțat, vineri seară, că mandatul de aducere emis pe numele mamei Luizei Melencu, la cererea DIICOT Craiova, nu poate fi pus în executare, din cauza problemelor medicale ale femeii.

„Referitor la punerea în aplicare a mandatului de aducere pe numele doamnei Melencu vă comunicăm că, în urma concluziilor medicale preliminare, poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au întocmit un proces verbal în care s-a consemnat faptul că mandatul nu poate fi pus în executare, conform art. 266 alineatul (3) din Codul de Procedură Penală”, transmite IGPR.

Ce se va întâmpla după ce a refuzat să se prezinte la DIICOT?

„Îmi pare rău că nu pot să fiu lângă clienții mei – e o chestiune și de distanță mare și nu aș avea când să ajung, pe de o parte. Pe de altă parte, s-a pus un scenariu la mijloc în care văzând poziția în care a ajuns Parchetul să fie privit de către această țară se încearcă o capcanare a mea a fi adus în zonă, după care să spună că eu i-aș fi influențat cu ceva.

Aflând din timp de acest scenariu, pentru că sunt și oameni de bine în Parchetul General și în DIICOT, am fost avertizat că dacă mă apropii de acești oameni orice voi face, dacă nu se întâmplă așa cum își doresc dânșii, mi se va face un dosar penal. Dacă nu se poate face dosar penal, au fost activați toți „băieții” din presă pentru a face un curent de opinie împotriva mea. Am fost avertizat să fiu rezervat că altfel mi se întinde o capcană și mie”, a spus Tonel Pop, avocatul familiei.

UPDATE

Șeful DIICOT spune că mandatul este în vigoare: „Nu e vorba de o suspendare de punere în executare ci de o constatare a imposibilității de executare din motive medicale”.