A ajuns mai sărac ca Patriciu după ce a fost printre cei mai bogaţi oameni ai lumii

Imperiul fostului miliardar Eike Batista, care aspira la poziţia de cel mai bogat om al lumii, s-a prăbuşit oficial.

Perla coroanei lui Batista, compania de petrol şi gaze OGX, a cerut protecţia falimentului miercuri după-amiază în Brazilia după ce a eşuat să ajungă la un acord cu creditorii privind renegocierea unei părţi din datoria de aproximativ 5 mld. dolari. Acest lucru vine după ce OGX nu a reuşit să plătească investitorilor dividende  în valoare de 45 mil. de dolari, care aveau termen la începutul lunii octombrie.

Falimentul este considerat a fi printre cele mai mari cunoscute vreodată de America Latină, compania fiind copleşită de datorii de miliarde de dolari şi diminuarea rezervelor de numerar.

Batista ajunsese la o avere netă estimată la peste 30 mld. dolari. De atunci şi-a văzut agoniseala micşorată la mai puţin de 900 mil. dolari, potrivit ultimelor estimări ale revistei Forbes.

OGX a fost lăudată în Brazilia după emiterea de rapoarte promiţătoare despre vaste domenii neexploatate de petrol, dar „fântâna arteziană“ de petrol s-a dovedit a fi un simplu firicel. Acţiunile OGX au scăzut cu peste 90% de la vârful atins în 2009.

La începutul acestei săptămâni, compania a dat publicităţii un document în care anunţa că se aşteaptă să rămână fără bani până la sfârşitul anului. Dacă instanţa va accepta cererea de faliment, OGX va avea la dispoziţie 60 de zile pentru a elabora un plan de reorganizare.

Creditorii, majoritatea deţinători de obligaţiuni din afara Braziliei, au apoi încă 30 de zile la dispoziţie pentru a revizui planul şi pentru a-l sprijini sau respinge.

O posibilă explicaţie a declinului lui Batista poate fi dată de evenimentul tragic din martie anul trecut în care a fost implicat fiul său în vârstă de 20 de ani, care a lovit mortal cu maşina un muncitor de 30 de ani.

Batista a renunţat la o serie de active anul acesta. În iulie, el a cedat controlul asupra companiei energetice MPX în favoarea nemţilor de la E.ON. La mijlocul lunii octombrie, a vândut pachetul de control din cadrul LLX – firma sa de logistică – către firma americană EIG Global Energy Partners.

<script src=’https://i.cdn.turner.com/money/.element/script/6.0/players/embed.js?videoid=/video/news/2013/10/04/n-brazil-eike-batista-billionaire-entrepreneur.cnnmoney’></script>

SURSA: CNN Money