India a construit una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din lume, găzduiește unii dintre cei mai bogați oameni, iar populația sa o va depăși, în curând, pe cea a Chinei. Iar veștile sunt tot mai bune.
India înregistrează o creștere de două cifre, în timp ce China dă semne de încetinire
Produsul Intern Brut (PIB) al Indiei a înregistrat o creștere de două cifre, de 13,5% în primul trimestru al anului, într-un moment în care marile economii globale au început să aibă problemele, iar economia chineză încetinește, pe fondul carantinelor draconice. Meritul revine măsurilor fiscale și monetare decise de guvernul Narendra Modi, după ce pandemia a lovit țara, în martie 2020, scrie HindusTimes.
Care este explicația acestei performanțe notabile
India a reușit aceste performanțe notabile datorită concentrării guvernului Modi pe protecția săracilor, prin acordarea de credite pentru IMM-uri, dar și grație stimulării investițiilor private, susțin experții.
India a reușit să facă față cu bine unei pandemii devastatoare, fără a impune restricții foarte dure, iar economia ei s-a contractat cu 7,3% în anul financiar 2020-2021, contracție care a fost mai mică decât a altor economii majore.
Economia cu cea mai rapidă creștere din lume
PIB-ul Indiei nu numai că a depășit nivelurile pre-covid, dar este acum cu 3,83% mai mare decât nivelurile din pre-pandemie. Rezultatul politicii economice prudente a guvernului a făcut ca India să fie economia cu cea mai rapidă creștere din lume, cu un impact minim al inflației în comparație cu alte economii majore, explică experții.
Conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), prognoza de creștere pentru aprilie-iunie 2022 pentru China este de 0,4%, Germania (1,7%), SUA (1,7%), Franța ( 4,2%), Italia (4,6%), Canada (4,8%).
Pe de altă parte, încetinirea economică din China este rezultatul blocajelor draconice și al unor probleme serioase în sectorul bancar și imobiliar. Motorul economic al Chinei a început să fie puternic afectat începând de anul trecut, ca urmare a noilor măsuri de control al datoriilor dezvoltatorilor imobiliari. Unul dintre cei mai mari constructori din țară, China Evergrande, a ajuns în pragul falimentului.
O creștere de 7-7,5%
Rumki Majumdar, economist la Deloitte India, a declarat: „Creșterea pe care o înregistrează India este în contrast cu alte economii majore, care dau semne de încetinire. Acest lucru ar trebui să contribuie la creșterea încrederii investitorilor globali și la atragerea investițiilor în economie.”
Experții sunt încrezători că datele PIB din trimestrul I arată că economia se află pe o traiectorie de creștere pentru a avea o creștere de 7-7,5% în 2022-2023.