Senatul a respins, marţi, în şedinţa de plen, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă a deputatului PNL Florin Roman pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal care vizează asigurarea unui anumit regim fiscal pensiilor ocupaţionale.
Potrivit raportului de respingere al Comisiei Economice, însuşit marţi de plen, propunerea legislativă stabilea pentru pensiile ocupaţionale un regim fiscal relativ similar fondurilor de pensii administrate privat sau fondurilor de pensii facultative. Raportul de respingere a întrunit în plen 90 de voturi „pentru”, 27 „împotrivă” şi 13 abţineri şi în consecinţă iniţiativa legislativă a fost respinsă.
Iniţiatorul, în expunerea de motive, a susţinut că prin acest regim se stabileau „o serie de corelări şi stimulente fiscale, astfel încât fondurile de pensii ocupaţionale să devină atractive atât pentru participanţi, cât şi pentru angajatorii dispuşi să îşi fidelizeze angajaţii”.
Şedinţa, condusă marţi din sala de plen de preşedintele interimar, Robert Cazanciuc, asistat de secretarii Ion Ganea şi George Dircă, a avut loc, la fel ca şi cea de săptămâna trecută, cu o prezenţă restrânsă în sală (36 de senatori), majoritatea senatorilor participând de la distanţă, votul fiind acordat prin telefon. Propunerea legislativă va fi dezbătută acum de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, scrie Agerpres.
Ce prevede propunerea legislativă a lui Florin Roman
Potrivit proiectului, contribuţiile plătite la fondurile pensiilor ocupaţionale vor fi venituri care nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit. La determinarea impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor vor fi deduse din venitul brut contribuţiile la fondurile pensiilor ocupaţionale. Veniturile din viitoarele pensii ocupaţionale vor fi definite ca venituri din pensii, prevede proiectul.
Proiectul mai prevede şi includerea contribuţiilor la pensiile ocupaţionale în categoria veniturilor din salarii şi veniturilor asimilate salariilor care nu se includ în baza lunară de calcul al contribuţiilor asigurărilor sociale.
Iniţiatorul precizează, în expunerea de motive, că „iniţiativa legislativă doreşte să ofere pensiilor ocupaţionale un regim fiscal relativ similar fondurilor de pensii administrate privat sau fondurilor de pensii facultative”. În opinia iniţiatorului, „stimulentele fiscale” propuse prin proiectul de lege fac ca aceste fonduri de pensii ocupaţionale să devină atractive atât pentru participanţi, cât şi pentru angajatorii dispuşi să-şi fidelizeze angajaţii.
„Legea nr. 1/2020 privind pensiile ocupaţionale creează cadrul legislativ general pentru constituirea unui nou sistem de pensii, care va sprijini în viitor creşterea veniturilor individuale de care vor beneficia pensionarii. Legea reprezintă o reformă absolut necesară (…). Din păcate, atunci când s-a elaborat legea-cadru privind pensiile ocupaţionale, legiuitorul a omis să coreleze prevederile acesteia cu prevederile Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Din această cauză, motivaţia angajaţilor şi a angajatorilor de a demara aderarea la un fond de pensii ocupaţionale este nesemnificativă”, a motivat Florin Roman iniţierea proiectului.