Taxă specială pentru susținerea și promovarea turismului în Constanța
Pentru susținerea și promovarea turismului în municipiul Constanța, operatorii economici și proprietarii de locuințe din stațiunile Mamaia și Sat Vacanță sunt obligați să plătească o taxă specială, stabilită de autoritățile locale.
Această taxă este percepută diferit, în funcție de tipul și destinația spațiului, precum și de zona în care este situat. Astfel, în primul caz, o sumă fixă anuală trebuie achitată de operatorii economici și proprietarii de spații cu destinația de locuință din Mamaia și Sat Vacanță. Aceștia trebuie să plătească taxa integral până la data de 1 iulie inclusiv și să depună declarația de impunere anuală tot până la aceeași dată.
În al doilea caz, taxa se calculează ca un procent de 1% aplicat asupra valorii totale a cazării sau tarifului de cazare, fără TVA, și este datorată de turistul sau persoana care se cazează în municipiul Constanța, inclusiv în stațiunea Mamaia.
Operatorii economici care dețin structuri de primire turistică au obligația de a reține și vira taxa la bugetul local, precum și de a depune declarația corespunzătoare la SPIT Constanța până la data de 10 a lunii în curs, pentru luna în care au încasat venituri din prestarea serviciilor de cazare.

Ce se întâmplă dacă nu plătești taxa la termen
Începând cu ziua următoare termenului scadent, se vor aplica majorări de întârziere de 1% pe lună sau fracțiune de lună, până la data achitării integrale a sumei datorate.
Constituie contravenții următoarele situații:
- depunerea declarației după termen;
- nedepunerea acesteia;
- depunerea unei declarații cu informații eronate sau nedeclararea modificărilor intervenite care impun recalcularea taxei în termen de 30 de zile.
Aceste contravenții sunt sancționate cu amendă de la 400 lei la 900 lei pentru persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, iar pentru persoanele juridice, amenda variază între 1.400 lei și 2.500 lei.
Formularele tipizate și documentele necesare impunerii taxei de dezvoltare și promovare a turismului sunt disponibile online, pe site-ul instituției www.spit-ct.ro, în secțiunea „Documente declarare persoane fizice/persoane juridice” / „Taxa de dezvoltare și promovare a turismului” și pot fi depuse astfel:
- online pe site-ul www.spit-ct.ro, cu autentificare;
- pe adresele de e-mail ale agențiilor fiscale;
- prin poștă cu confirmare de primire;
- la sediul agențiilor fiscale, pe bază de programare.