Vești încurajatoare despre pandemia de coronavirus. Este anunțul pe care foarte multă lume îl aștepta. Pe lângă vaccinul anti-covid, acum mai există o altă speranță. Este vorba despre un tratament anti-covid cu anticorpi.
Vești bune de la Comisia Europeană. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Executivul comunitar pe site-ul oficial, a fost semnat un contract cadru de achiziţie cu compania farmaceutică Eli Lilly pentru un tratament cu anticorpi monoclonali pentru pacienţii COVID-19.
Sursa citată precizează că acest pas important marchează cea mai recentă evoluţie a acestui prim portofoliu format din cinci soluţii de tratament promiţătoare, anunţate de Comisie în cadrul Strategiei Terapeutice COVID-19 a UE în iunie 2021.
În ceea ce privește tratamentul cu anticorpi monoclonali produs de Eli Lilly, potrivit CE, aceasta este în prezent analizat de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA). La rândul lor, optsprezece state membre au semnat un acord comun pentru achiziţia a 220.000 de astfel de tratamente.
Comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides susține că vaccinare anti-covid se desfășoară în parametri optimi, însă este nevoie și de un alt răspuns în fața noului coronavirus, în contextul în care infectările continuă.
Totodată, oficialul european a mai subliniat faptul că prin contractul încheiat astăzi, CE își respectă angajamentul în temeiul strategiei UE privind facilitarea accesului la medicamente de ultimă generaţie pentru pacienţii infectați cu noul coronavirus.
De ce este nevoie de noul tratament
„Peste 73% din populaţia adultă a UE este în prezent vaccinată complet, iar această rată este încă în creştere. Însă vaccinurile nu pot fi singurul nostru răspuns în faţa COVID-19. Oamenii continuă să se infecteze şi să se îmbolnăvească. Va trebui să ne continuăm eforturile de a preveni îmbolnăvirile prin vaccinare şi în acelaşi timp să ne asigurăm că le putem trata cu soluţii terapeutice. Prin semnătura de azi, încheiem cea de-a treia achiziţie şi ne respectăm angajamentul în temeiul Strategiei Terapeutice a UE privind facilitarea accesului la medicamente de ultimă generaţie pentru pacienţii COVID-19”, a declarat comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides.
De menționat este faptul că deși vaccinarea rămâne cea mai puternică armă atât împotriva virusului cât şi a variantelor sale, tratamentele au și ele la rândul lor un rol extrem de important în strategia de răspuns la COVID-19. mai exact, acestea contribuie la salvarea de vieţi, accelerează timpul de recuperare al bolnavilor, reduc durata de spitalizare şi în ultimă instanţă reduc din presiunea asupra sistemelor de sănătate.
În ceea ce privește tratamentul produs de compania Eli Lilly, acesta este o combinaţie a doi anticorpi monoclonali (bamlanivimab şi etesevimab) pentru tratarea pacienţilor COVID-19 care nu au nevoie de oxigen, dar sunt în grupul de risc de a dezvolta forme severe ale bolii.
Anticorpii monoclonali sunt proteine concepute în laborator care imită abilitatea sistemului imunitar de a lupta cu coronavirusul. Aceștia se lipesc de proteina spike, blocând astfel capacitatea virusului de a se ataşa de celulele umane, mai precizează sursa citată.