Lupta cu autorităţile este, de multe ori, o cauză pierdută. Nu şi când ai un avocat bun, aşa cum a fost cazul unui şofer din Alba Iulia, care a solicitat în instanţă anularea unui proces verbal de contravenţie, scrie avocatura.com.
După analizarea cauzei, completul de judecată de la Tribunalul Alba, compus din preşedintele Dragoş Chiriac şi judecătorul Aureliu Claudiu Pop, a hotărât să menţină decizia instanţei de fond, constatând prin Decizia nr. 289/A/2014, în mod irevocabil, că mijlocul tehnic denumit "Aparat alcooltest marca DRAGER", folosit de Poliţia Română pentru constatarea contravenţiei prevăzute de art. 102 al. 3 lit. a din OUG 195/2002, nu este omologat şi verificat metrologic, astfel că rezultatele testării cu aceste aparate nu constituie probe judiciare care să poată fi luate în considerare de instanţele judecătoreşti.
Conform deciziei Tribunalului Alba, mandatarul petentului, avocatul Mihai Baco, a solicitat respingerea apelului formulat de intimatul IPJ (Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba) ca neîntemeiat, şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca fiind temeinică şi legală, apreciind că aspectele care vizează mijlocul tehnic folosit la constatarea contravenţiei şi verificarea metrologică a acestuia pun la îndoială legalitatea probei.
Prin sentinţa civilă nr. 3251/2013 a Judecătoriei Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. 2503/176/2013, se admisese în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Bara Levente Hugo, în contradictoriu cu intimatul IPJ Alba împotriva procesului verbal de contravenţie seria CP nr. 3891628 încheiat la data de 6.04.2013 de intimatul IPJ Alba, anulând în consecinţă procesul verbal de contravenţie contestat în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002 republicată. Astfel, petentul a fost exonerat de plata amenzii contravenţionale de 675 de lei care îi fusese aplicată, fiindu-i de asemenea înlăturată sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. În consecinţă, s-a dispus restituirea către petent a permisului de conducere.
Deliberând asupra apelului înaintat de intimatul IPJ Alba, Tribunalul l-a reţinut ca nefondat, constatând că susţinerea intimatului, conform căreia aparatul etilotest cu care a fost testat petentul nu se supune verificării metrologice periodice de către Biroul Român de Metrologie Legală, fiind un mijloc tehnic certificat omologat şi verificat metrologic, este neîntemeiată.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că, deşi intimatul IPJ trebuia să probeze fapta imputată petentului acuzat, aceea că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice, proba vinovăţiei petentului nu a fost întocmită în limitele legii. Tribunalul a constatat că agentul de poliţie a procedat greşit întocmind procesul verbal doar pe baza testării cu aparatul etilotest, mijloc ce semnalează doar prezenţa etanolului în aerul alveolar expirat, informaţiile de măsurare pe care le furnizează nefiind suficient de exacte, încât să asigure garanţiile necesare pentru constituirea de probe judiciare privind consumul de alcool.
Conform judecătorilor, agentul de poliţie trebuia să procedeze în continuare la stabilirea concentraţiei de alcool în aerul expirat, cu ajutorul etilometrului, mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, şi nu al etilotestului.
În aceste condiţii, Tribunalul a apreciat că nu s-a dovedit vinovăţia petentului în limitele legii, deşi intimatul IPJ trebuia să probeze fapta imputată petentului acuzat. "Pentru că judecătoria a procedat corect admiţând plângerea petentului în baza art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, se respinge apelul declarat de intimatul apelant Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba împotriva sentinţei civile nr. 3251/2013 a Judecătoriei Alba Iulia pronunţată în dosarul nr. 2503/176/2013, în contradictoriu cu petentul intimat Bara Levente Hugo", se arată în decizia definitivă a Tribunalului Alba.
Avocatul Mihai Baco: Orice contestare a unui proces verbal cu etilotest are şanse de câştig de 100%