Tranzacţiile au fost oprite pentru 14 minute, la Bursa de la Sibiu, întrucât conexiunile de internet dintre brokeri şi operatorul de piaţă nu au mai funcţionat, din cauza unei probleme tehnice.
„Se pare că a fost o problemă tehnică de la conexiunile de internet, deoarece sistemul nostru a funcţionat fără probleme, însă legătura cu brokerii a fost oprită. Probleme au fost remediate, tranzacţiile fiind reluate”, a declarat pentru Mediafax Teodor Ancuţa, preşedintele Consiliului de Administraţie şi directorul general al Bursei.
Transferurile au fost sistate între orele 12:06 şi 12:20 şi au fost reluate la 12:25, redeschiderea şedinţei fiind precedată de o sesiune de predeschidere de cinci minute, în care brokerii au introdus sau, după caz, au anulat unele ordine de tranzacţionare.
Pe piaţa de la Sibiu se tranzacţionează contracte futures şi opţiuni având ca activ suport acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti, valute şi aur, cu scadenţa la una, două sau trei luni, precum şi contracte financiare pentru diferenţă (CFD).