Mioara Roman a fost înmormântată pe 26 februarie
Luni, pe data de 26 februarie, a avut loc înmormântare Mioarei Roman. Au participat membrii familiei, prieteni și cei apropiați. Ei au însoțit-o pe ultimul său drum. Este o perioadă deosebit de dificilă, în special pentru cele două fiice ale sale, Oana și Catinca Roman. Din nefericire, surse apropiate dezvăluie că Oana Roman a avut parte de momente de panică după încheierea ceremoniei funerare. Vedeta a solicitat intervenția ambulanței în cursul nopții.
După o îndelungată bătălie cu o boală grea, regretata Mioara Roman, fostă soție a fostului premier Petre Roman, s-a stins din viață vineri, pe 23 februarie, la vârsta de 83 de ani. Anunțul trist a fost făcut chiar de fiica sa, Oana Roman. La momentul respectiv, ea se afla în afara țării, la fel ca și tatăl ei, Petre Roman.
Ulterior, s-au organizat toate formalitățile pentru funeraliile sale, care au avut loc pe 26 februarie la Cimitirul Reînvierea din Capitală. Familia regretatei Mioara Roman a stat alături de sicriul său în capela Bisericii Sfântul Gheorghe Nou. În afară de membrii familiei, la ceremonie au participat și prieteni apropiați ai Oanei, printre care și artistul Pepe, alături de fostul președinte Traian Băsescu și fostul ei soț, Petre Roman.
Momente de panică pentru Oana Roman, după înmormântarea mamei sale
Din păcate, așa cum era de așteptat, cei care au resimțit cel mai profund pierderea au fost membrii familiei, în special Oana și sora sa mai mare, Catinca Roman. Mesaje pline de emoție au fost exprimate atât de fiicele îndurerate, cât și de cei care au avut privilegiul să o cunoască îndeaproape pe mama lor. Totuși, surse apropiate dezvăluie că au existat momente de panică pentru Oana Roman după înmormântare, în special din cauza preocupărilor pentru fiica ei, Isabela.
Medicii de pe ambulanță au intervenit de urgență după ce fiica sa, Isabela, a suferit un atac de panică la doar câteva ore de la înmormântarea bunicii ei. În același timp, sursele citate mai menționează că nici Oana Roman nu s-a simțit bine. Apropiații săi au spus că a avut și continuă să aibă insomnii.
Oana Roman s-a implicat activ în organizarea și coordonarea detaliilor pentru funeraliile mamei sale. Însă greutatea și suferința acestui moment delicat și-au pus amprenta asupra stării sale de spirit și sănătate. În ciuda presiunii resimțite, a reușit să împărtășească un prim mesaj, plin de emoție și recunoștință față de cei care i-au fost alături în aceste momente extrem de dificile:
„Mulțumesc pentru toate mesajele, pentru toată susținerea, pentru toate gândurile pentru mama, pentru tot ajutorul moral. Mulțumesc celor care au venit să își ia rămas bun de la mama.
Mulțumesc rudelor care au fost lângă noi și lângă mama. Mulțumesc pentru că am un copil minunat și perfect. Isabela, minunea mea”, a scris ea pe rețelele de socializare.
Mioara Roman a încetat din viață pe 23 februarie, la vârsta de 83 de ani. O bună perioadă de timp, s-a confruntat cu boala degenerativă Parkinson. Ea a petrecut ultima parte a vieții într-un azil, unde fusese mutată de ceva timp.