„Având în vedere perioada de referinţă a datelor, cât şi definiţiile specifice anchetei, precizate în notele metodologice ale comunicatului de presă, impactul pandemiei COVID-19 asupra indicatorilor principali (ocupare, şomaj) nu este notabil pentru trimestrul I 2020.
Dincolo de aceasta, efectele pandemiei sunt vizibile în creşterea numărului persoanelor ocupate absente de la locul de muncă (persoane ocupate care, deşi au un loc de muncă, nu au lucrat nici măcar o oră în cursul săptămânii de referinţă, fiind în concediu – de diverse tipuri, zile libere, întreruperea temporară a activităţii pentru diverse motive, etc.)”, transmite Institutul Naţional de Statistică.
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă
Conform INS, în trimestrul I din 2020, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 70,6%, cu 0,6 puncte procentuale peste ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.
În aceeaşi perioadă, populaţia activă a României era de 8,902 milioane de persoane, din care 8,520 milioane de persoane ocupate şi 382.000 persoane şomere.
Numărul persoanelor ocupate a fost în scădere faţă de trimestrul anterior cu 1,6%, dar cu 0,4% mai mare decât cel înregistrat în trimestrul corespunzător al anului anterior, iar cel al şomerilor a fost în creştere atât faţă de trimestrul anterior (cu 7,9%) cât şi faţă de trimestrul I 2019 (cu 5,1%).
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul I al anului 2020, de 65,4%, în scădere faţă de trimestrul anterior cu 0,6 puncte procentuale, dar în creştere cu 1,2 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Gradul de ocupare a fost mai mare în rândul bărbaţilor (74,3% faţă de 56,2% la femei) şi la persoanele din mediul urban (67,1% faţă de 63,2% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) s-a ridicat la 23,9%.
Rata şomajului în trimestrul I 2020 s-a situat la 4,3%, în creştere cu 0,4 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în trimestrul anterior şi cu 0,2 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 1,4 puncte procentuale (4,9% la bărbaţi faţă de 3,5% la femei), iar pe medii rezidenţiale de 1,8 puncte procentuale (5,3% în mediul rural, faţă de 3,5% în mediul urban). Pe grupe de vârstă, rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (17,6%) în rândul tinerilor (15-24 ani).
Numărul persoanelor ocupate care nu au lucrat nici măcar o oră în săptămâna de referinţă a fost în trimestrul I 2020 de 198.000 persoane, aproape dublu faţă de trimestrul IV 2019 (+89,3%) şi cu 66,9% mai mare faţă de trimestrul corespunzător al anului precedent.
Dificultăţile economice sau tehnice ale angajatorului (lipsa materiilor prime, a clienţilor sau a comenzilor) – a fost indicat drept motiv al absenţei de 12,1% dintre persoane, spre deosebire de perioadele anterioare când acest motiv deţinea ponderi nesemnificative.
Peste o treime dintre persoanele absente (37,0%) s-a aflat în concediu de odihnă (inclusiv zile libere, sărbători, recuperare), iar 1,1% au absentat pe motiv de boală. Cele mai multe persoane (49,8%) au indicat alte motive (printre care concediu pentru creşterea copilului până la 2 ani, concediu de maternitate, concediu fără plată etc.).