A crescut riscul de neîncasare a facturilor, s-au scumpit şi poliţele

Preţurile medii practicate la aceste asigurări au crescut şi cu 30% în 2009 comparativ cu anul precedent, după ce au deţinut recordul majorărilor de tarife şi în 2008, potrivit brokerului de asigurare Marsh. Poliţele prin care companiile îşi pot asigura riscul de neîncasare a facturilor au devenit mai scumpe, dar şi mai bine vândute pe piaţa autohtonă după ce criza financiară şi economică şi-a arătat colţii. „Această linie de business a început să înflorească

Preţurile medii practicate la aceste asigurări au crescut şi cu 30% în 2009 comparativ cu anul precedent, după ce au deţinut recordul majorărilor de tarife şi în 2008, potrivit brokerului de asigurare Marsh.

Poliţele prin care companiile îşi pot asigura riscul de neîncasare a facturilor au devenit mai scumpe, dar şi mai bine vândute pe piaţa autohtonă după ce criza financiară şi economică şi-a arătat colţii. „Această linie de business a început să înflorească din septembrie 2008, exact de când s-au manifestat efectele crizei la noi“, ne-a declarat şefa Departamentului de credite şi garanţii de la Allianz-Țiriac, Camelia Dolfi.

Tot ca efect al crizei a apărut şi majorarea tarife­lor acestor asigurări în acest an faţă de cele practicate în 2008. „În medie, am majorat tarifele cu 20%-30%. (…) Am aplicat cote mai mari de majorare a tarifelor la domeniile pe care noi le percepem ca fiind mai riscante“, spune Dolfi.

Din perspectiva Allianz-Țiriac, cele mai riscante domenii din care pot proveni debitorii sunt agricultura, comerţul cu electrocasnice şi construcţiile, dar şi în cazul acestora asigurătorul preia riscul în funcţie de structura portofoliului, istoricul pierderilor, procedurile de management al creanţelor. De exemplu, în domeniul construcţiilor, companiile care au contracte cu statul pentru lucrări de infrastructură sunt percepute ca fiind mult mai puţin riscante decât cele care au activitatea orientată preponderent spre sectorul construcţiilor rezidenţiale.

Creşterea tarifelor la asigurările de credite comerciale în acest an vine după ce şi în anul precedent au fost efectuate majorări. Brokerul de asigurare Marsh estimează că aceste poliţe s-au scumpit cel mai mult în 2008. „Apetitul pentru risc al asigurătorilor, dar şi preţurile s-au schimbat odată cu situaţia economică incertă pe care o traversăm. Astfel, conform asigurătorilor cu care colaborăm, preţurile au crescut în ultimul semestru al anului trecut cu 10% – 20%“, ne-a declarat managerul departamentului Finpro & Credit al brokerului Marsh, Eduard Simionescu. Oficialul Marsh aminteşte de continuarea creşterii tarifelor pe acest segment de asigurare. „Deocamdată, anul 2009 prezintă o creştere în intensitate a riscurilor pe acest segment, iar efectul se va traduce în continuarea trendului ascendent al preţurilor pentru acest tip de asigurări. Condiţiile în care asigurătorii subscriu riscul s-au înăsprit în ultima perioadă“, adaugă Simionescu.

Avantaje şi dezavantaje

Asigurările de credite comerciale ajută firmele să îşi controleze mai bine lichidităţile de care vor dispune în viitor. Despăgubirile plătite de firmele de asigurare pe aceste poliţe nu vin imediat ce data scadentă a facturii emise şi neîncasate de compania client a expirat, ci după scurgerea unui interval de trei-şase luni.  Această asigurare este considerată foarte utilă în condiţiile crizei financiare şi economice, la fel ca şi regândirea programelor de asigurare, care poate diminua scăderea sumelor cheltuite pe poliţe de o companie. Un alt avantaj pentru firmele care contractează asigurări de credite comerciale este posibilitatea de a obţine un împrumut bancar mai mare sau în condiţii mai avantajoase dacă depun poliţa la bancă, potrivit brokerului de asigurare Marsh.

Pe lângă asigurările de credite comerciale, firmele care doresc să aibă un control mai bun asupra lichidităţilor pot încheia şi un contract de factoring cu o bancă sau cu o societate specializată în domeniu. Spre deosebire de asigurările de credite comerciale, factoringul oferă firmei lichidităţi imediate, eventual chiar în 24 de ore de la emiterea facturii. De obicei, sumele puse la dispoziţie companiilor care apelează la factoring echivalează cu 85% din valoarea facturilor emise.

«În 2009 cresc în intensitate riscurile pe acest segment, iar efectul va fi continuarea trendului ascendent al preţurilor pentru acest tip de asigurări.»
Eduard Simionescu, manager departamentul Finpro & Credit la Marsh

1,6 mld. de euro a fost valoarea pieţei autohtone de factoring anul trecut, potrivit estimărilor avansate de unele dintre companiile care activează în acest sector

O piaţă stimulată de criză

Evoluţia primelor brute subscrise pe asigurările de credite comerciale este raportată de asigurătorii autohtoni laolaltă cu încasările pentru poliţele de asigurare a riscurilor de nerambursare a împrumuturilor.