Numărul persoanelor deportate către ţări terţe şi în interiorul Uniunii Europene este din nou în creştere, indică datele publicate luni de Biroul de statistică al UE (Eurostat).
Astfel, 96.550 de cetăţeni non-UE au primit ordinul de a părăsi o ţară membră a Uniunii Europene în al doilea trimestru din 2022 (în creştere cu 15% faţă de al doilea trimestru din 2021) şi un total de 23.110 au fost deportaţi, inclusiv în interiorul blocului comunitar.
Franţa a ordonat unui număr de 33.450 de persoane să părăsească teritoriul său, ea fiind urmată de Grecia (8.750 ordine de deportare), Germania (8.275 ordine de deportare) şi Italia (6.020 ordine de deportare), a mai arătat Eurostat.
Cei mai mulţi returnaţi către o altă ţară au fost albanezii, aceştia fiind urmaţi de georgieni, ruşi şi turci, potrivit Eurostat.
Numărul deportărilor a scăzut în timpul pandemiei de COVID-19
Numărul deportărilor a scăzut semnificativ în timpul pandemiei de COVID-19.
Germania, de exemplu, a realizat 760 deportări în al doilea trimestru din 2020, comparativ cu 9.920 în aceeaşi perioadă din 2019.
Potrivit legislaţiei europene, oamenii care intră în UE nu au întotdeauna permisiunea de a călători în mod liber în interiorul blocului comunitar, în funcţie de viza lor sau de statutul lor privind azilul, ceea ce duce la deportări în Uniunea Europeană, a arătat DPA.
Peste 2 milioane de persoane au fost deportate forțat în Rusia
Pe de altă parte, pe data de 8 septembrie s-a aflat că peste 2 milioane de persoane au fost deportate forțat în Rusia. Informația a fost furnizată atunci de ambasadoarea adjunctă a Ucrainei la ONU, Kristina Haiovișin. Aceasta a spus că deportările care au avut loc fac parte dintr-o schemă de filtrare rusă.
Kristina Haiovișin a declarat în fața Consiliului de Securitatea că mii de ucraineni sunt deportați cu forța în regiuni izolate ale Siberiei și ale Orientului Îndepărtat. Ambasadoarea adjunctă a Ucrainei al Organizația Națiunilor Unite (ONU) a mai arătat că din cele 2,5 milioane de persoane care au fost deportate, 38.000 sunt copii, mulți dintre ei smulși din brațele părinților lor. Oficialul a susținut că autoritățile ruse îi terorizează pe ucrainenii deportați, precizând că aceștia ar căuta oameni periculoși. Din această cauză, persoane afiliate guvernului sau presei din Ucraina au fost date dispărute. Același lucru se întâmplă și cu oamenii care au opinii politice considera inacceptabile de către autoritățile ruse.
Statele Unite au declarat, anterior, că au dovezi că „sute de mii” de cetățeni ucraineni au fost interogați, reținuți și deportați cu forța în Rusia într-o „serie de orori” supravegheate de oficiali de la președinția rusă. Rusia a respins imediat acuzația drept „fantezie”, calificând-o drept cea mai recentă invenție a unei campanii occidentale de dezinformare.