În anii ’70 şi ’80 a scris o rubrică dedicată bridge-ului pentru Chicago Tribune, împreună cu Charles Goren, dar şi câteva cărţi pe acest subiect.
Cunoscut pentru rolurile din „Lawrence of Arabia” (1962) şi „Doctor Zhivago” (1965), actorul Omar Sharif, pe numele său adevărat Michel Demitri Shalhoub, s-a născut la 10 aprilie 1932, în Alexandria, Egipt, fiind fiul lui Joseph Shalhoub, negustor de cherestea şi al soţiei sale, Claire.
Cu strămoşi libanezi şi sirieni, tânărul Michel a fost crescut în religia catolică. A studiat la Colegiul Victoria din Alexandria, unde a devenit un bun sportiv, dar a dezvoltat, totodată, şi un interes deosebit faţă de lumea teatrului. Mai târziu, a absolvit Universitatea din Cairo, unde a obţinut o diplomă în matematică şi fizică.
S-a implicat în afacerea cu cherestea a tatălui său, aşteptând o şansă pentru a-şi împlini visul de a fi actor. A organizat o trupă de teatru, formată din studenţi şi amatori, el având, de obicei, rolul principal.
La un moment dat, ambasadorul Franţei în Egipt a urmărit unul dintre spectacole, tânărul Michel Demitri fiind felicitat pentru interpretarea sa.
Citește și Mica hoție pentru care actorii bucureșteni s-au opus iluminării electrice a Teatrului Național
Primul pas în cariera de actor l-a făcut atunci când a aplicat la prestigioasa Royal Academy of Dramatic Art din Londra (RADA).
Omar Sharif a reprezentat, prin filmele sale, cinematografia americană, italiană şi franceză. El vorbea fluent limbile engleză, greacă, franceză, spaniolă şi avea cunoştinţe solide de limbă italiană şi turcă.
În 2003, la cea de-a 60-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia, celebrul actor a primit Leul de Aur ca recunoaştere pentru realizările cinematografice din cariera sa de 50 de ani.
Şi-a publicat, în 1977, autobiografia, intitulată „L ‘eternel Masculin”, într-o colaborare cu Marie-Thérese Guinchard.
La 10 iulie 2015, actorul de origine egipteană, Omar Sharif, înceta din viaţă, la Cairo, în urma unui infarct, la vârsta de 83 de ani.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric