A dat afară pe toată lumea! Situație fără precedent în România. Se întâmplă chiar acum
Este vorba despre situația de la Academica Clinceni, care a rămas fără președinte și team manage, conform informațiilor transmise de prosport.ro. Mai mult, echipa de fotbal ar putea rămâne și fără antrenorul Adrian Falub.
Ocupanta ultimei poziții a clasamentului Ligii 1, Academica Clinceni, începe să aibă speranțe tot mai mici că mai poate evita dezastrul. Astfel, ilfovenii sunt nevoiți să improvizeze o echipă dintr-un lot restrâns. Din acest motiv, se află în imposibilitatea de a disputa meciul cu Farul Constanța, amânat în cele din urmă.
Anunțul plecărilor masive din club a fost făcut de Sabin Ilie
Trebuie menționat că anunțul plecărilor masive din club a fost făcut de Sabin Ilie, care a dezvăluit că nu mai îndeplinește rolul de team manager de trei săptămâni, potrivit sursei menționate.
Așadar, Sabin Ilie spune că Academica Clinceni a rămas și fără președintele Iulian Stoica din momentul demiterii sale. Totodată, fostul atacant susține că echipa ar fi rămas și fără antrenorul principal Adrian Falub.
Sabin Ilie a fost înștiințat că nu mai ocupă funcția de team manager, dar spune că are în continuare un contract valabil cu Academica Clinceni.
„Nu ştiu de ce mă întrebaţi pe mine despre Academica Clinceni, pentru că în urmă cu trei săptămâni am fost dat afară de fostul preşedinte, Iulian Stoica. Mi-a spus că nu am ce căuta acolo. Mi-a reproşat faptul că din patru etape, oricine poate lua şapte puncte. Ce s-a întâmplat la Academica Clinceni în mandatul acestui domn a fost de domeniul fantasticului.
A dat afară pe toată lumea. E foarte greu de spus ce se va întâmpla cu această echipă în viitorul apropiat. Eu am încă un contract valabil cu Academica Clinceni. O să văd ce se va întâmpla mai departe. Din ce ştiu eu, nici Falub nu mai e acolo”, a declarat Sabin Ilie pentru Telekom Sport.