Un fost director al unui mare grup de investitii din SUA a beneficiat de o reducere a pedepsei, pe motiv ca a comis fraude din dragoste pentruu fiica lui, nascuta dintr-o relatie extramaritala.
Frank Perkins Hixon Jr., fost director la Evercore Group LLC, a savarsit mai multe ilegalitati, printre care tranzactii frauduloase si declaratii mincinoase facute agentilor FBI, fapte ce i-au adus un castig ilicit de peste 700.000 de dolari scrie Bloomberg.
Procurorii au cerut pentru Hixon condamnarea la inchisoare pentru o perioada de peste 4 ani, dar instanta a decis o pedeapsa mai mica, de numai 2 ani si jumatate.
Hotaratoare a fost pledoaria sotiei lui Hixon, Marguerite Lammot Lee, care a sustinut la tribunal ca fostul director a comis ilegalitatile nu din lacomie, ci din grija pentru copilul sau din relatia cu alta femeie, Destiny Robinson.
"Izolarea lui Frank de noi, toti cei care am suferit de pe urma acestei situatii, arunca o povara si mai grea pe umerii nostri", a spus Marguerite, adresandu-se instantei de judecata.
"Am depus eforturi sa acceptam aceasta situatie si am facut pasi mari in aceasta directie, dar mai avem inca multe de facut. Va rog cu respect ca in decizia dumneavoastra, sa tineti cont de toate acestea si sa ne permiteti sa continuam acest proces", a adaugat Marguerite.
La randul sau, Hixon, cu vocea gatuita de emotie, a vorbit in fata instantei timp de 20 de minute. El a cerut clementa pentru faptele savarsite, sustinand ca a facut totul ca sa poata sa ii dea bani lui Destiny, care inca din 2011 respingea orice ajutor financiar pentru fiica lor. Mai mult, Frank se temea ca va veni o zi cand Destiny ii va interzice sa isi mai vada propriul copil, astfel ca trebuia gasita o cale pentru a pastra contactul.
"Vorbeam despre piete de capital, actiuni, companii si alte subiecte de gentul acesta, era singura modalitate pentru a tine legatura. In disperarea mea, nu mai stiam ce sa fac si am facut un lucru rau, un lucru prostesc. Faptele mele nesabuite m-au costat jobul, ba chiar mai mult decat jobul – cariera, viata…", s-a plans Frank Perkins Hixon Jr.