Suedia a avut mai puține decese decât majoritatea Europei și are și acum o rată redusă a infecțiilor, cifrele indicând că strategia ei riscantă, fără carantină, a dat roade, notează Connor Boyd în noi sa opinie publicată în Daily Mail.
A dat roade strategia riscantă fără carantină a Suediei?
Țara scandinavă a devenit un excentric pe scena internațională anul trecut, când a sfidat sfaturile științifice și a refuzat să imite restul lumii în ce privește închiderea societății pentru a limita răspândirea virusului, scrie Daily Mail.
Iar acum, pe lângă faptul că economia Suediei și-a revenit mai rapid decât a oricărei alte țări din UE, cele mai noi date arată că s-a descurcat mai bine și în ce privește decesele provocate de pandemie.
Suedia a înregistrat aproape 1.500 de decese confirmate per milion de locuitori conform platformei Our World in Data, bazate pe cercetările Universității Oxford, o rată mai mică decât media europeană de 1.800.
Regatul Unit – nevoit să îndure în trei rânduri o carantină națională, pe lângă alte interdicții similare regionale – a înregistrat 2.100 per milion, iar Belgia și Italia au depășit și ele 2.000.
Dacă analizăm mortalitatea în exces din cursul pandemiei, Suedia se clasează abia pe locul 21 din 31 de țări europene, cu un exces de decese din martie 2020 până acum de 5% față de cât ar fi fost de așteptat. Pe de altă parte, Regatul Unit, Italia și Spania au avut un exces de decese de aproximativ 10% în cursul pandemiei.
Statisticienii spun că mortalitatea în exces oferă cea mai mare acuratețe pentru măsurarea bilanțului pandemiei, întrucât nu e influențată de disparitățile de testare dintre țări și include și decesele provocate indirect de ea.
De asemenea, Suedia are în prezent o rată mai mică de infectare decât majoritatea statelor UE, cu numai 100 de indivizi per milion testând pozitiv zilnic, pe când Austria are 800, Belgia și Italia 700 și Regatul Unit 500.
Dacă Suedia a optat să nu introducă o carantină totală la începutul pandemiei, e adevărat că iarna trecută a introdus măsuri mai stricte și legal obligatorii, odată cu creșterea numărului de cazuri și de morți.
Suedia s-a descurcat mai rău decât vecinii săi
Chiar dacă pare că Suedia s-a descurcat mai bine decât Europa continentală, în raport cu vecinii ei a evoluat considerabil mai rău.
Norvegia și Finlanda, spre exemplu, au înregistrat cam 200 de decese per milion de locuitori de la începutul pandemie, de șapte ori mai puțin decât Suedia.
În Danemarca rata e aproximativ 400. Toate aceste trei țări au avut restricții mai dure pe mai tot parcursul pandemiei și e probabil ca ele să fi jucat un rol.
Examinând mortalitatea în exces, Norvegia și Danemarca au înregistrat mai puține decese decât ar fi fost normal, iar Finlanda a depășit în cursul pandemiei doar cu un pic peste 1% mortalitatea uzuală.
Epidemiologul Raghib Ali de la Universitatea Cambridge a declarat pentru MailOnline: „Poți considera sau nu strategia Suediei o poveste de succes în funcție de țările cu care o compari. Crezi că ar trebui să aibă o rată similară [a deceselor] cu vecinii ei, Finlanda, Norvegia și Danemarca, sau cu alte țări precum Germania și Olanda? În funcție de categoria pe care o alegi va rezulta că a procedat mai bine ori mai rău.”
Dr Ali a declarat că o învățătură care reiese din sistemul de izolare voluntară al Suediei este aceea că el demonstrează puterea micilor schimbări de comportament ale oamenilor.
„Chiar dacă Suedia nu a avut o carantină impusă de guvern, a avut totuși un soi de carantină voluntară care a fost foarte bine respectată. Ce am învățat de la Suedia – și de la Regatul Unit – este că un comportament voluntar al populației poate trece țările de vârful valului fără restricții obligatorii, chiar dacă acestea, de unele singure, nu pot preveni focarele mari”.