Primarul Clotilde Armand a spus că adăpostul Odăi trebuie închis urgent. Ea a făcut acest anunț după ce s-a întâlnit cu reprezentanţii mai multor asociaţii care luptă pentru protecţia animalelor. Aici s-a vorbit despre situaţia de la Odăi.
„Concluzia este una foarte clară: Lagărul Odăi trebuie închis urgent! Iar primăria Sectorului 1 sub conducerea mea îşi asumă să deschidă patru centre de sterilizare în Sectorul 1! Mulţumesc celor care au participat la această întâlnire. Îi asigur de toată deschiderea Primăriei Sectorului 1”, a scris Clotilde Armand, vineri, pe Facebook.
Anunțul lui Clotilde Armand este însoţit de un clip video. În filmare, un reprezentant al asociaţiei pentru protecţia animalelor Kola Kariola afirmă că la întrevedere a propus fie ca Adăpostul Odăi să fie cedat unui ONG . Acesta ar urma să-l gestioneze cu fondurile alocate de Primărie. Însă a semnalat că nu ştie ce ONG s-ar angaja la aceasta, fie închiderea lui definitivă şi relocarea câinilor, precum şi înfiinţarea de către autoritatea locală de centre de sterilizare.
Clotilde Armand, neînțelegeri cu Romprest
Potrivit acestuia, nimeni nu va adopta 750 de câini, câţi sunt în prezent la Odăi. Prin relocarea lor în adăposturile din România în care pot fi îngrijiţi corespunzător li se cresc şansele de a fi adoptaţi. El a menţionat că „lagărul Odăi” este cel în care mureau zeci de câini. Aceștia nu ar fi fost îngrijiţi corespunzător. Mai mult chiar, de joi după-amiaza, câinii de aici au rămas fără îngrijitori. Acest lucru s-a petrecut pe fondul neînţelegerilor dintre autoritatea locală şi Romprest. Reprezentantul asociaţiei a făcut apel la cei care pot să facă voluntariat pentru a face curăţenie şi a hrăni animalele.
Kola Kariola a tras un semnal de alarmă, miercuri, față de o anulare a contractului cu Romprest. A susținut că acest lucru pune în pericol viaţa a 750 de câini din adăpostul Odăi, aflat în custodia Primăriei.
Romprest a notificat miercuri Consiliul Local al Sectorului 1 că ar putea limita temporar serviciul de salubrizare din 11 februarie. Firma Romprest este nemulţumită de tergiversarea adoptării unei hotărâri de Consiliu Local.