România va opri importul de cereale din Ucraina

Comisia Europeană (CE) a decis activarea clauzei de salvgardare pentru România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria, iar importul de cereale din Ucraina va fi stopat.

„Decizia de activare a clauzei de salvgardare pentru importurile de grâu, porumb, floarea soarelui și rapiță din Ucraina în România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria a fost luată de Comisia Europeană. Decizia va fi comunicată azi și va intra în vigoare tot azi”, a explicat, marți, Miriam Garcia Ferrer, purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru probleme de agricultură și comerț, în cadrul unui interviu acordat pentru Profitul Agricol.

Cu câteva zile în urmă, Valdis Dombrovskis, comisarul european pentru comerț și vicepreședintele Comisiei Europene, a anunțat un acord de principiu cu România, Polonia, Ungaria, Bulgaria și Slovacia pentru ca importurile de cereale din Ucraina să se oprească până la data de 5 iunie 2023.

„Avem o ofertă. Comisia Europeană a ajuns la un acord de principiu cu Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia în ceea ce privește produsele agroalimentare din Ucraina. Am acționat pentru a răspunde preocupărilor atât ale fermierilor din țările vecine UE, cât și ale Ucrainei cu Janusz Wojciechowski,

Elementele cheie ale acordului, așa cum sa convenit și cu Ucraina sunt: retragerea măsurilor unilaterale de către Polonia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, măsuri de salvgardare excepționale pentru patru produse: grâu, porumb, rapiță, semințe de floarea soarelui, pachet de sprijin de 100 de milioane de euro pentru fermierii afectați din cele cinci state membre.

Investigații de salvgardare pentru alte produse includ și uleiul de floarea-soarelui. Lucrăm pentru a asigura exportul în alte țări prin intermediul căilor de solidaritate”, a scris, vinerea trecută, Valdis Dombrovskis pe contul său de Twitter.

România va primi despăgubiri de circa 30 de milioane de euro din partea Comisiei Europene

Ba mai mult, Comisia Europeană a ajuns la un acord cu state central-europene şi est-europene, inclusiv cu România, pentru protejarea intereselor fermierilor şi pentru tranzitul produselor agricole ucrainene. În urma acestui acord, Comisia Europeană va acorda un sprijin financiar în valoare de 100 de milioane de euro, bani care vor fi distribuiți către România, Polonia, Slovacia, Ungaria și Bulgaria, astfel:

  • Polonia: 39.330.000 euro;
  • România: 29.730.000 euro;
  • Ungaria: 15.930.000 euro;
  • Bulgaria: 9.770.000 euro;
  • Slovacia: 5.240.000;

Executivul va dubla sumele primite de la CE pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de cerealele venite din Ucraina

Banii vor fi folosiți pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de importurile de cereale ieftine din Ucraina, potrivit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea. În prezent, Petre Daea aşteaptă ca suma decisă de Comisia Europeană pentru România să apară în Jurnalul Oficial pentru ca apoi să poată da drumul actului normativ, astfel încât banii să ajungă cât mai repede la fermierii români.

„Astăzi, am primit proiectul de regulament al Uniunii Europene. E prima dată când pun mâna pe un document care spune cifra exactă. Vă spuneam în momentul de început, când am tot interpretat şi dumneavoastră şi noi toţi ceilalţi, care a fost decizia Uniunii Europene privind sumele date României, că suma, în prima fază, este o sumă mică şi am solicitat schimbarea formulei de calcul.

Iată că astăzi avem comunicarea că suntem beneficiari a 29,73 milioane de euro, o sumă mult mai importantă şi eu zic corectă din punct de vedere al calculelor. Astfel, pe de o parte, se acordă un sprijin real fermierilor români, pe de altă parte, este o analiză corectă a eforturilor pe care le-a făcut Ţara Românească, ştiind ce înseamnă culoarele de solidaritate şi impactul cerealelor şi al fluxului de cereale pe piaţa României.

Avem 30 (milioane euro n.r.) în plus şi cu încă 20 până acum, iată că sunt 50 de milioane (euro n.r.) până la această dată. Suntem pregătiţi cu actul normativ, când va apărea suma în Jurnalul Oficial, dăm drumul şi la actul normativ al ţării, în aşa fel încât banii să ajungă cât mai repede la fermieri. Statul va dubla toate sumele primite de la CE pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de cerealele ieftine venite din Ucraina.

Sigur, aceasta este soluţia care este prevăzută în regulament, respectiv să se suplimenteze de la bugetul de stat. Vom analiza această situaţie în funcţie de cererile pe care le depun fermierii şi vom decide ca atare. Important este că avem baza juridică şi avem şi această sumă de la Uniunea Europeană, care fără 70.000 de euro, nu sunt 30 de milioane (euro n.r.). O sumă care spun eu că este corectă, stabilită pentru pentru fermierii români şi din acest punct de vedere iată că avem şi confortul decizional pentru a putea să venim cu sprijinul la fermieri”, a explicat, marți, Petre Daea în cadrul unei emisiuni TV de pe Digi 24.

În ceea ce priveşte primele fonduri alocate României de către Comisia Europeană, de numai 10,05 milioane de euro, pentru compensarea pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina şi limitarea impactului dezechilibrelor pieţei, Petre Daea a precizat că până pe data de 11 mai 2023 se înregistrează toate cererile de la fermierii care solicită sprijin financiar.

„În primul rând, mai avem câteva zile pentru a înregistra toate cererile de la fermierii care solicită sprijin pentru prima tranşă la grâu, ştiindu-se că avem actul normativ şi iată că suntem în plină desfăşurare până pe data de 11 mai, când vom şti care sunt solicitanţii şi ce sumă le revine pe fiecare tonă de produs. Avem bani în cont. Din acest punct de vedere, lucrurile sunt în linie dreaptă.

Imediat, de mâine, solicităm să vedem care sunt stocurile la cele trei produse, că vom da la porumb, la floarea soarelui şi la rapiţă, şi în funcţie de stocurile respective vom decide. Analiza urmează să o facem pe parcursul solicitării stocurilor şi al trimiterii situaţiilor de la judeţe. Lucrurile acestea sunt în dinamică şi vor fi tot timpul în dinamică, cu atitudine corectă, exactă şi necesară pentru fermierii români”, a precizat ministrul Agriculturii.