Instituțiile statului care furnizează servicii de utilități, dar și cele care percep anumite taxe și impozite sunt obligate ca, începând cu data de 9 noiembrie, să pună la dispoziție și plata serviciiilor online, de la distanță.
Companiile care furnizează servicii de consum, cum ar fi, apă-canal, electricitate, salubritate și altele, dar și instituțiile publice care percep plata unor taxe, impozite, contribuții sau amenzi, trebuie să accepte, începând cu data de 9 noiembrie, plăți cu cardul făcute atât la sediile acestora, cât și online, prin intermediul unor sisteme electronice de plată la distanță.
Instituțiile publice au avut la dispoziție șase luni la dispoziție pentru implementarea proiectului
Legea 128/2022, apărută în luna mai 2022 se referă la modificarea și completarea OUG nr. 193/2002 cu privire la introducerea sistemelor moderne de plată, în sensul introducerii unei noi modalități de plată cu cardul în relația cu furnizorii de utilități și cu instituțiile statului.
Așadar, pe lângă plata cu cardul, direct la casierie, printr-un terminal POS, de miercuri, 9 noiembrie, se pot plăti utilitățile, taxele sau impozitele și online (cel puțin teoretic), „prin aplicații care facilitează acceptarea plăților electronice”, se arată în document. Pentru a implementa obligația de a permite plata online cu cardul, companiile și instituțiile publice au avut la dispoziție șase luni la dispoziție pentru implementarea proiectului de la intrarea în vigoare a legii, adică până pe 9 noiembrie 2022.
Obligați să accepte plata cu cardul și online sunt, începând cu 9 noiembrie, potrivit noii legi, „operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum și instituțiile și autoritățile publice (…), indiferent de modul de finanțare si subordonare, care încasează impozite, taxe, contribuții, amenzi, dobânzi, penalități de întârziere, penalități, tarife, alte obligații de plată și sume pentru serviciile prestate sau intermediate”.
Instituțiile publice trebuie să aloce resurse financiare pentru aplicațiile de gestionare a sistemelor electronice moderne de plată
Astfel, mai sunt obligați să permită plata online cu cardul, printre alții, furnizorii de apă și canalizare, electricitate, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, dar și primăriile, indiferent de dimensiunea localității.
În acest sens, sunt exceptate de la obligația menționată anterior, potrivit legii, „entitățile care au punctele de încasare amplasate în zone nedeservite de rețele de comunicații electronice”.
De asemenea, pe lângă cheltuielile cu privire la administrarea și operarea terminalelor de plată (POS-urile de la casierii), instituțiile publice trebuie să prindă în bugetele proprii și cheltuielile legate de administrarea și operarea programelor informatice și aplicațiilor de gestionare a sistemelor electronice moderne de plată la distanță.